Ş**** A****
InculpatSENTINŢA PENALĂ Nr. 843/2021 În baza art. 396 al. 1 şi 2 C. pr. pen., condamnă pe inculpata Ş. A, , cu domiciliul procesual ales în Vişeu de Sus, str. 22 Decembrie, nr. 21, jud. Maramureş, pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. şi ped. de art. 336 al. 1 C. pen., cu aplicarea art. 396 al. 10 C. pr. pen., la pedeapsa de 8 luni închisoare. Conform art. 91 C. pen. rap. la art. 92 al. 1 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatei, sens în care stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani. Atrage atenţia inculpate asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 93 al. 1 C. pen., inculpata urmează a respecta pe durata termenului de supraveghere următoarele măsuri de supraveghere: • să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; • să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; • să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; • să comunice schimbarea locului de muncă; • să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 al. 2 lit. b C. pen., obligă inculpata ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Maramureş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 al. 3 C. pen., obligă inculpata ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în domeniul serviciilor publice (întreţinere locuri de agrement, parcuri şi drumuri, salubrizarea localităţii, activităţi în folosul unităţilor şcolare, educative sau socio-culturale) în cadrul Primăriei oraşului Vişeu de Sus, jud. Maramureş sau în cadrul Primăriei comunei Moisei, jud. Maramureş. În temeiul art. 274 al. 1 C. pr. pen., obligă inculpata să plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. (din care suma de 239,20 lei generată de faza de urmărire penală). Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi,17.11.2021.
Hotarare 843/2021 din 17.11.2021Amână pronunţarea pentru data de 17.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.10.2021