M*** A*****
IntimatAdmite cererea formulată de către Austria privind recunoaşterea deciziei de impunere a sancţiunii pecuniare emisă de autorităţile austriece faţă de intimatul M*** A*****. În baza art. 298 din Legea nr. 302/2004 recunoaşte si dispune executarea deciziei BNS2-V-20 82518/3 din data de 03.12.2020, emisă de statul Austriac, prin care a fost sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 95 euro contravenientul M*** A*****, domiciliat în ... Autorităţile române vor executa amenda de 90 de euro şi cheltuielile judiciare în valoare 5 euro, în total 95 euro, la cursul oficial al BNR din data de 29.09.2021., respectiv suma de 470,25 lei. În baza art. 306 lit. d din Legea nr. 302/2004 se va proceda la informarea autorităţii emitente. În baza prevederilor art. 305 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecatoria Jibou. Pronunţată în sedin?ă publica, azi, 29.09.2021.
Hotarare 167/2021 din 29.09.2021amână pronun?area la data de 29.09.2021,pronunţarea urmând să se facă prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2021Termen preschimbat pentru data de 21 sept. 2021.