P******* C****** V********* P*** P*****
ReclamantA****** M****
PârâtAdmite sesizarea formulată de reclamanta Primăria comunei Vetri?oaia, judeţul Vaslui, reprezentată prin primar, în contradictoriu cu pârâtul A****** M****. Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale aplicate pârâtului prin procesul-verbal seria PF nr. 1010502 încheiat la data de 05.06.2016, cu 12 ore de muncă în folosul comunităţii. Sancţiunea va fi executată prin serviciul specializat al Primăriei comunei Vetri?oaia, jud. Vaslui. Contravenientul se va prezenta de îndată, dar nu mai târziu de 3 zile de la primirea mandatului de executare, la primarul unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază îşi are domiciliul sau reşedinţa, pentru luarea în evidenţă şi executarea sancţiunii. Dispune emiterea unui mandat conform prezentei sentinţe. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. În cazul formulării apelului, cererea trebuie depusă la Judecătoria Huşi. Câte o copie de pe dispozitivul hotărârii, însoţită de mandatul de executare, se comunică primarului comunei Vetri?oaia, jud. Vaslui, Postului de Poliţie Vetri?oaia, precum şi contravenientului. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei azi, 18.11.2021.
Hotarare 1069/2021 din 18.11.2021Amână pronunţarea la data de 18.11.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.11.2021Amână pronunţarea la data de 04.11.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.10.2021