Dosar 1117/95/2021 din 01.04.2021

traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1117/95/2021
Data dosar:
01.04.2021
Instanta:
Tribunalul Gorj
Departament:
Secţia PENALĂ
Obiect:
traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.01.2022 la ora 09:00

    Complet: PEN 06CP-F
  • Condamnare

    I. Constată că actele materiale ale infracţiunii continuate de trafic de droguri de risc, prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. (787 acte materiale), pentru care a intervenit condamnarea inculpatului PĂRĂIANU RADU-CONSTANTIN la pedeapsa de la pedeapsa de 3 ani închisoare, 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b), C. pen. şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, prin sentinţa penală nr. 139/2018 a Tribunalului Gorj, în dosarul nr. 1510/95/2018, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1542 din 13 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Craiova şi actele materiale ale infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată deduse judecăţii (235) în prezenta cauză, fac parte dintr-o activitate infracţională unică. Constată că prin sentinţa penală nr. 139/2018 a Tribunalului Gorj, acelaşi inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare, 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b), C.pen. şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infrac?ional organizat, prev. şi ped. de art. 367 alin. (1) C.pen. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 139/2018 a Tribunalului Gorj, în pedepsele componente de 3 ani închisoare, 1 an închisoare şi sporul de 4 luni închisoare, pe care le repune în individualitatea lor. În baza art. 37 C.pen., recalculează pedeapsa pentru infracţiunea continuată de trafic de droguri de risc în întregul ei şi stabileşte pentru inculpatul PĂRĂIANU RADU-CONSTANTIN, o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare, 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b), C. pen. şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi. În baza art. 39 alin. (1) lit. b) rap. la art. 38 alin. (1) C.pen., contope?te pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 4 luni, la care adaugă sporul de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 4 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b), C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi. În baza art. 72 alin. (1) C.pen. ?i art. 399 alin. (1) C.pr.pen., deduce din pedeapsa recalculată durata re?inerii din data de 21.12.2017, durata arestului preventiv de la 22.12.2017, până la data de 22.03.2018 inclusiv şi perioada executată de la 13.11.2018 la 03.06.2020. Deduce din pedeapsa complementară durata executată de la 24 septembrie 2021 la zi. Anulează formele de executare emise ca urmare a condamnării anterioare şi emite unele noi în conformitate cu prezenta hotărâre. II. În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. (86 acte materiale) ?i art. 396 alin. (10) C.pr.pen., condamnă inculpatul N****** G******** R*** D. - cetăţean belgian, la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare ?i 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pentru infrac?iunea de trafic de droguri de risc. În baza art. 65 alin. (1) C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b), C.pen., (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C.pr.pen., condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru infrac?iunea de deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept. În baza art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C.pr.pen., condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare ?i 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pentru infrac?iunea de deţinerea punere la dispoziţie a unei locuinţe pentru consumul de droguri de risc. În baza art. 65 alin. (1) C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen., (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 39 alin. (1) lit. b) rap. la art. 38 alin. (1) C.pen., contope?te pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 3 luni, la care adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 9 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare. În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b), C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 ani, în condi?iile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) C.pen. În baza art. 45 alin. (5) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie cea mai grea, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen. În baza art. 91 C.pen. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare şi stabileşte termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin. (1) C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. c) C.pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Târgu Jiu sau în cadrul UAT Târgu Jiu - S.C. EDILITARA PUBLIC S.A., pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul N****** G******** R*** D., în vederea introducerii acestora în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 16 şi art. 17 din Legea nr. 143/2000, rap. la art. 112 alin. (1) lit. f) C.pen., confiscă următoarele bunuri: - 7,84 grame cannabis (proba nr. 1) şi 1,95 grame cannabis (proba nr. 2), rămase după efectuarea analizelor de laborator şi indisponibilizate la D.C.J.S.E.O. - Bucureşti, conform dovezii seria/Nr. ---- urmând ca apoi, în vederea distrugerii, cu păstrarea de contraprobe; - telefon mobil marca Samsung, model GT-S5260, prevăzut cu cartelă sim telekom seria 8---, cu numărul de apelare ---, introdus în plic de hârtie, de culoare albă, sigilat cu sigiliul tip MAI nr.19295 şi depus la camera de corpuri delicte a I.P.J. Gorj, conform dovezii seria H nr. ---. În baza art. 274 alin. (1) rap. la art. 272 alin. (1) C.pr.pen, obligă inculpatul Părăianu Radu-Constantin la 3.000 cheltuieli judiciare statului (2.500 lei cheltuieli judiciare urmărire penală) şi inculpatul N****** G******** R*** D. la 3.720 cheltuieli judiciare statului (3.220 lei cheltuieli judiciare urmărire penală). Suma de 868 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu - av. Popescu Ana-Maria Diana din cadrul Baroului Gorj, rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Gorj. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea la dispoziţie prin mijlocirea grefei azi 21 ianuarie 2022

    Hotarare 16/2022 din 21.01.2022
  • Sedinta din data de 14.12.2021 la ora 10:00

    Complet: PEN 06CP-F
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la 21.01.2022. Pronun?ată prin punerea la dispoziţie prin mijlocirea grefei azi 14.12.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.12.2021
  • Sedinta din data de 16.11.2021 la ora 10:00

    Complet: PEN 06CP-F
  • Amână cauza

    la cererea apărătorilor, pentru a depune la dosar înscrisuri în circumstanţiere

    Incheiere de sedinta din 16.11.2021
  • Sedinta din data de 28.10.2021 la ora 10:00

    Complet: PEN 06CP-F
  • Amână cauza

    la cererea apărătorilor inculpaţilor

    Incheiere de sedinta din 28.10.2021
  • Sedinta din data de 28.10.2021 la ora 10:00

    Complet: PEN 04CP-F
  • Termen intermediar

    Repartizat ciclic la completul Pen 06 CP-F conform Hotărârii nr. 16 din 22.10.2021 a Colegiului de Conducere a Tribunalului Gorj.

  • Sedinta din data de 30.09.2021 la ora 10:00

    Complet: PEN 04CP-F
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la 28.10.2021, la cererea unuia dintre apărătorii alesi în vederea pregătirii apărării. Adresă la Biroul Executări penale din cadrul Tribunalului Gorj să depună la dosar sentin?a penală nr.139 din 16.07.2018 pronun?ată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 1510/95/2018,cu referat.

    Incheiere de sedinta din 30.09.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD