Dosar 11188/55/2020/a1 din 26.04.2021

plângere contravenţională


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 11188/55/2020/a1
Data dosar:
26.04.2021
Instanta:
Judecătoria Arad
Departament:
Sectia civila
Obiect:
plângere contravenţională
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.03.2021 la ora 10:00

    Complet: C31-2021
  • Suspendat

    În temeiul art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate privind Legea nr. 222/2020 pentru abrogarea Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor acţiuni de comerţ sau prestări servicii ilicite şi pentru modificarea şi completarea OG nr. 21/1992 privind protecţia consumatorului, invocată de intimata AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECŢIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ – DIRECŢIA ANTIFRAUDĂ DEVA, în contradictoriu cu petenta SC G*** I* S**. Suspendă judecata cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării judecăţii. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Arad. Pronunţată la data de 24 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

Flux dosar


Actualizare GRPD