J******* O*** N****
IntimatÎn baza art. 109 al. 1 raportat la art. 104 alin. 5 şi 6 din Legea nr. 302/2004 republicată, admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara. În baza art. 104 alin. 6 din Legea 302/2004, dispune executarea mandatului european de arestare emis la data de 10.08.2021, de către autorităţile judiciare din Germania - Judecătoria Laufen, în dosar nr.630Js4432/21, în baza mandatului de arestare emis la data de 3 august 2021, în dosarul nr. Gs168/21, de către Judecătoria Laufen, pe numele persoanei solicitate J******* O*** N****, cetăţean afgan, alias Zaib Jahan , precum şi predarea acestuia către autorităţile judiciare din Germania. Constată că persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa către autorităţile judiciare din Germania şi nu a renunţat la beneficiul regulii specialităţii. În baza art.114 raportat la art.58 alin.1 din Legea nr.302/2004, amână predarea persoanei solicitate până la soluţionarea dosarului penal nr. 3144/30/2021 aflat pe rolul Tribunalului Timiş, în care J******* O*** N**** este judecat sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de migranţi, faptă prevăzută de art. 263 alin. 1 C.p., iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen. În baza art.104 alin. 10, 13 raportat la art.58 alin.3 din Legea nr.302/2004 dispune arestarea persoanei solicitate J******* O*** N****, alias Zaib Jahan , pe o perioadă de 30 (treizeci) de zile, în vederea predării, şi emiterea mandatului de arestare, acesta urmând să fie pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea, potrivit art.109 alin.3 din Legea nr.302/2004 rep. Conform art. 230 Cod procedură penală administraţia locului de deţinere va primi si reţine persoana solicitată pe o durata de 30 de zile, până la predarea efectivă. Revocă măsura arestării provizorii a persoanei solicitate J******* O*** N****, alias Zaib Jahan, şi dispune punerea de îndată în libertate de sub puterea mandatului de arestare nr. 50/PI/ME din 3 septembrie 2021 emis de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr.1302/59/2021, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În baza art.113 din Legea nr.302/2004 constată că persoana solicitată a fost arestată provizoriu în vederea predării către Germania, în perioada 03.09.2021-15.09.2021. În baza art.273 Cod procedură penală dispune plata sumei de 800 lei, reprezentând onorariul cuvenit interpretului de limba arabă Babak Abdul Majeed, din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 15 septembrie 2021.
Hotarare 201/2021 din 15.09.2021Pentru a se depune traducerea mandatului de arestare european, tradus în limba română, acordă un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 10.09.2021În temeiul art. 102 alin. 5 lit. a din Legea nr. 302/2004, admite propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi, în consecinţă: Dispune arestarea provizorie a persoanei solicitate J******* O*** N**** (alias Zaib Jahan) , în prezent încarcerat în Penitenciarul Timişoara, pe o durată de 15 (cincisprezece) zile, începând cu data de 03.09.2021, până la data de 17.09.2021, inclusiv. Respinge cererea persoanei solicitate de luarea măsurii arestului la domiciliu. Amână judecarea cauzei la data de 10.09.2021, ora 10.00, pentru când va fi citată persoana solicitată J******* O*** N**** (alias Zaib Jahan) la Penitenciarul Timişoara, în vederea depunerii de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a traducerii mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Germania pe numele persoanei solicitate, în limba română. Cu drept de contestaţie în termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.09.2021, ora 15.50.
Incheiere de sedinta din 03.09.2021