S******** T******
ContestatorA****** J******** A F********* P******* D******* G******* A F********* P****** T********
PârâtRespinge cererea de suspendare a executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare, ca rămasă fără obiect. Admite în parte contestaţia la executare formulată de contestatoarea S******** T******, în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara-Admnistraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş. Anulează în parte actele de executare silită din dosarul de executare nr. 2670812354795/35/30/1/2021/353010048276811 pentru suma ce depăşeşte 840 lei, reprezentând creanţă pusă în executare. Respinge în rest, contestaţia la executare, ca neîntemeiată. Respinge capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat. Dispune restituirea către contestatoare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 105,80 lei, achitată conform chitanţei seria POSTA, nr. 923590. Executorie. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, apelul urmând a se depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată azi, 16.09.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 10421/2021 din 16.09.2021Amana pronutarea la 16.09.2021.Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 08.09.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.09.2021Amână cauza la data de 08.09.2021 ora 12.00
Incheiere de sedinta din 11.08.2021