P**** A* G****
InculpatM**** I**
Parte vătămatăI. În temeiul art. 396 alin. (1), alin.(2) C.proc.pen., art. 32 alin.(1) rap. la art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. d) C.pen., condamnă pe inculpatul PALKO GYULA , la pedeapsa de 8 (opt) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat. În temeiul art. 67 alin. (2) C.pen. raportat la art. 189 alin.(1) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b), h) şi n) C.pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi dreptul de a comunica cu persoana vătămată M**** I** şi de a se apropia de acesta la o distanţă mai mică de 50 m) pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen. În baza art. 65 alin. (1) şi (3) Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), h) şi n) Cod penal, constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi dreptul de a comunica cu persoana vătămată M**** I** şi de a se apropia de acesta la o distanţă mai mică de 50 m, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată. II. În temeiul art. 396 alin. (1), alin.(2) C.proc.pen., art. 32 alin.(1) rap. la art. 233 C.pen., condamnă pe inculpatul PALKO GYULA la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie. În temeiul art. 67 alin. (2) C.pen. raportat la art. 233 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen. În baza art. 65 alin. (1) şi (3) Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 38 alin. (2) şi art. 39 alin.(1) lit. b) C.pen., contopeşte cele două pedepse cu închisoare stabilite prin prezenta sentinţă şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 (opt) ani şi 6 (şase) luni închisoare, la care adăugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 6 (şase) luni închisoare, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 9 (nouă) ani închisoare în regim de detenţie. În temeiul art. 45 alin. (1) C.pen. rap. la art. 67 alin. (2) C.pen., art. 189 alin. (1) ?i art. 233 din C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b), h) şi n) C.pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi dreptul de a comunica cu persoana vătămată M**** I** şi de a se apropia de acesta la o distanţă mai mică de 50 m) pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen. În temeiul art. 45 alin. (5) şi alin. (1) C.pen. rap. art. 65 alin. (1) şi (3) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), h) şi n) Cod penal, constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi dreptul de a comunica cu persoana vătămată M**** I** şi de a se apropia de acesta la o distanţă mai mică de 50 m, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 404 alin. (4) C.proc.pen. rap. art. 72 alin. (1) din Codul penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Palko Gyula durata reţinerii şi a arestului preventiv din data de 06.11.2020 la zi. În baza art. 399 alin.(1) C.proc.pen. menţine faţă de inculpatul Palko Gyula măsura arestării preventive luate prin încheierea nr. 95/06.11.2020 pronunţată în dosarul nr. 29069/325/2020 al Judecătoriei Timişoara până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile, respectiv până la 17.09.2021 inclusiv. În temeiul art. 4 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.) dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul Palko Gyula, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. În temeiul art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, inculpatul va fi informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. În baza art. 19, art. 25 şi art. 397 alin.(1) C.proc.pen., ia act că persoana vătămată M**** I** nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 197 alin. (1) C.proc.pen., mijloacele materiale de probă constând în: 1.Un pulover din material textil prevăzut cu nasturi multicolor ( verde, albastru, negru, roz , bordeaux ridicat de la numitul M**** I**, ambalat ?i sigilate în coletul nr. 1. 2. O căma?ă din material textil de culoare portocalie, cu mânecă lungă ?i cu nasturi, ridicată de la numitul M**** I**, ambalată ?i sigilată în coletul nr.2. 3. Trei recipiente sterile tip eprubetă cu câte două tampoane fiecare ce con?in probe biologice prelevate (umed/uscat) de la numitul M**** I** de pe obrazul drept, obrazul stâng ?i gât, ambalate ?i sigilate în coletul nr. 3. 4. Două recipiente sterile tip eprubetă cu câte două tampoane fiecare ce con?in probe biologice prelevate (umed/uscat) de pe ambele regiuni ale mâinii drepte ale numitului Palko Gyula, ambalate ?i sigilate în coletul nr. 4. 5. Două recipiente sterile tip eprubetă cu câte două tampoane fiecare ce con?in probe biologice prelevate (umed/uscat) de pe mâna stângă a numitului Palko Gyula, regiunea primară ?i dorsală ale numitului Palko Gyula, ambalate ?i sigilate în coletul nr. 5. 6. O geacă de fâ? de culoare negru/albastru ridicată de la numitul Palko Gyula pe suprafa?a căreia sunt prezent urme materie de natură organică, ambalată ?i sigilată în coletul nr. 6. 7. O bluză de tip flanel de culoare neagră confec?ionată din material textil ridicată de la numitul Palko Gyula, ambalată ?i sigilată în coletul nr. 7. 8. O bluză confec?ionată din material textil de culoare crem cu fermoar la baza gâtului ridicată de la numitul Palko Gyula pe suprafa?a căreia au fost identificate mai multe urme materie de culoare brun ro?cate, cu aspect de sânge, ambalată ?i sigilată în coletul nr. 8. 9. 1 (una) fa?ă de pernă de culoare albă cu inser?ii florale, prevăzută cu nasturi laterali cu dimensiunile de 100/80 cm, ridicată de pe patul situat în bucătăria imobilului cu nr. 127 apar?inând numitului M**** I**, ambalată ?i sigilată în coletul nr. 9. 10. Un pahar de sticlă transparentă ridicat de pe masa din bucătăria locuin?ei numitului M**** I** pe care numitul Palko Gyula l-a indicat la reconstituire ca fiind paharul din care a consumat alcool, ambalat ?i sigilat în coletul nr. 10, urmează dosarul cauzei ca mijloace materiale de probă. În baza art. 274 alin.(1) C.proc.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 4700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (din care suma de 4000 lei aferentă fazei de urmărire penală). În baza art. 272 alin.(1) Cod procedură penală, dispune plata sumei de 1.495 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu (delegaţie nr. 192/2021 avocat Paşcondea Ana Claudia) din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată azi, 20.07.2021, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 461/2021 din 20.07.2021în temeiul art. 391 alin. 3 C.p.p., amână pronuntarea pentru deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii, la data de 20 iulie 2021, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.07.2021în temeiul art. 391 alin. 3 C.p.p., amână pronuntarea pentru deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii, la data de 14 iulie 2021, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.06.2021Stabileşte termen pentru deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii, la data de 23 iunie 2021, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.06.2021Amână judecarea cauzei la data de 09.06.2021, sala 162, ora 11.00 termen dat în cuno?tin?a persoanei vătămate pentru când se va cita inculpatul din penitenciarul Timi?oara cu men?iunea dacă dore?te judecarea cauzei în lipsă în ipoteza în care nu poate fi prezentat.
Incheiere de sedinta din 27.05.2021Amână judecarea cauzei şi fixează termenul la data de 27.05.2021, ora 11:00, sala 168, pentru când se citează inculpatul.
Incheiere de sedinta din 13.05.2021În temeiul art. 386 alin. (1) C.proc.pen. respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului P.G, formulată prin apărătorul din oficiu, de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş nr. 839/P/2020 din data de 12.01.2021 din infracţiunile de tentativă la infrac?iunea de omor calificat prev. de art. 32 alin. (1) C.pen. rap. la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. d) C.pen. şi tentativă la infrac?iunea de tâlhărie prev. de art. 32 alin. (1) C.pen. rap. la art. 233 C.pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (2) C.pen., în infracţiunile de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C.pen. şi tentativă la infrac?iunea de tâlhărie prev. de art. 32 alin. (1) C.pen. rap. la art. 233 C.pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (2) C.pen. Amână judecarea cauzei ?i stabile?te termen de judecată la data de 13.05.2021, pentru când se citează inculpatul P.G la locul de deten?ie - Penitenciarul Timişoara, partea civilă M.I, având termen în cunoştinţă. Pronun?ată în ?edin?ă publică azi, 29.04.2021.
Incheiere de sedinta din 29.04.2021Amână judecarea cauzei la data de 29.04.2021, sala 168, ora 11.00, în vederea recitării p. vătămate cu m.aducere
Incheiere de sedinta din 22.04.2021În temeiul art. 68 rap. la art. 65 alin.(2) şi art. 64 alin.(1) lit. f) C.proc.pen. admite declaraţia de abţinere a doamnei grefier S. C. S. A. formulată în dosar nr. 156/30/2021. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică azi, data de 21.04.2021.
Incheiere abtinere din 21.04.2021Respinge cererea inculpatului P.G. de efectuare a unei noi expertize medico-legale psihiatrice cu privire la discernământ. În temeiul art. 386 alin. (1) C.proc.pen. respinge cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului P. G. din infracţiunile de tentativă la infrac?iunea de omor calificat prev. de art. 32 alin. (1) C.pen. rap. la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. d) C.pen. şi tentativă la infrac?iunea de tâlhărie prev. de art. 32 alin. (1) C.pen. rap. la art. 233 C.pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (2) C.pen., în infrac?iunea de omor calificat prev. de art. 32 alin. (1) C.pen. rap. la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. d) C.pen. cu aplicarea art. 77 alin.(1) lit. e) C.pen., şi tentativă la infrac?iunea de tâlhărie prev. de art. 32 alin. (1) C.pen. rap. la art. 233 C.pen., cu aplicarea art. 77 alin.(1) lit. e) C.pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (2) C.pen. Amână judecarea cauzei ?i stabile?te termen de judecată la data de 22.04.2021, pentru când se citează inculpatul P. G. la locul de deten?ie - Penitenciarul Timişoara, partea civilă M. I., cu termen în cunoştinţă, urmând a fi citată cu menţiunea de a se prezenta în vederea audierii. Pronun?ată în ?edin?ă publică azi, 15.04.2021.
Incheiere de sedinta din 15.04.2021Amână cauza la data de 15.04.2021, ora 10:00 pentru când se va pune în discu?ia păr?ilor schimbarea de încadrare juridică. Se va cita, în vederea audierii, partea vătămată M.I. şi martorul B. I. M. Prorogă pronun?area asupra probei cu expertiza medico-legală.
Incheiere de sedinta din 01.04.2021amana cauza la data de 01.04.2021, la solicitarea aparatorului substituent pentru a se prezenta aparatorul titular desemnat din oficiu pentru inculpat.
Incheiere de sedinta din 18.03.2021