M******** M**** T****
ReclamantS****** C***
PârâtAdmite ca întemeiată cererea formulată de TRIBUNALUL BUZĂU – SEC?IA I CIVILĂ – BIROUL AJUTOR PUBLIC JUDICIAR, în cauza civilă privind pe reclamantul MOSCALIUC MIHAI-TAREK, în contradictoriu cu pârâta S****** C***, având ca obiect „constatarea calităţii de unic moştenitor testamentar de pe urma def. Stanciu Valeriu”. În temeiul prevederilor art.281 din vechiul cod de procedură civilă, îndreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul Sentinţei civile nr.488/12.07.2022, pronunţată de Judecătoria Pogoanele în dosarul nr. 160/282/2019/*, în sensul în care se reţine că, suma de 1450 lei de care reclamantul MOSCALIUC MIHAI-TAREK a beneficiat cu titlul de ajutorul public judiciar, acordat prin încheierea Camerei de Consiliu din data de 15.02.2021, pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. 160/282/2019, rămâne în sarcina statului. Îndreptarea se face în ambele exemplare ale hotărârii. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea încheierii Cercetată în camera de consiliu şi pronunţată astăzi, 08.12 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instan?ei
Incheiere indreptare eroare materiala din 08.12.2022Respinge ca neîntemeiată ac?iunea civilă formulată de reclamantul Moscaliuc Mihai-Tarek în contradictoriu cu pârâta S****** C***. Admite ca întemeiată cererea reconven?ională formulată de pârâta S****** C*** în contradictoriu cu reclamantul Moscaliuc Mihai-Tarek. Constată că unicul mo?tenitor acceptant al succesiunii def.Stanciu Ion,decedat la data de 08.03.2005 ?i Stanciu Anca, decedată la data de 21.07.2007, ambii cu ultimul domiciliu în comuna Padina, jude?ul Buzau a fost Stanciu Constantin, decedat la data de 17.02.2009, cu ultimul domiciliu în comuna Padina. Constată că reclamanta este unica mo?tenitoare acceptantă a succesiunii def. so? Stanciu Constantin asupra întregii averi succesorale situată în comuna Padina rămasă de pe urma celor 3 defunc?i ,formată din următoarele imobile: -casă de locuit edificată în anul 1946; -suprafa?a de 31.000 mp teren înscrisă în titlul de proprietate nr.15381/23/21.10.1996. Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea reclamantului la polata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării. Cererea de apel se depune la Judecătoria Pogoanele sub sanc?iunea nulită?ii. Pronun?ată astăzi 14 iulie 2022 prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 488/2022 din 12.07.2022Având în vedere aceleaşi considerente, va amâna la data de 12.07.2022 pronunţarea hotărârii în acţiunea civilă cu numărul de mai sus, instanţa neavând timpul material necesar în acest sens. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.06.2022Având în vedere aceleaşi considerente, va amâna la data de 23.06.2022 pronunţarea hotărârii în acţiunea civilă cu numărul de mai sus, instanţa neavând timpul material necesar în acest sens. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.06.2022Având în vedere aceleaşi considerente, va amâna la data de 08.06.2022, orele 14:00 pronunţarea hotărârii în acţiunea civilă cu numărul de mai sus, instanţa neavând timpul material necesar în acest sens. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.05.2022Având în vedere aceleaşi considerente, va amâna la data de 18.05.2022 pronunţarea hotărârii în acţiunea civilă cu numărul de mai sus, instanţa neavând timpul material necesar în acest sens. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.04.2022Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 27.04.2022. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14.04.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.04.2022Având în vedere cererea de amânare a apărătorului reclamantului din motive medicale, amână judecata cauzei.
Incheiere de sedintaAmână judecata cauzei pentru administrarea probelor.
Incheiere de sedinta din 15.02.2022se amina cauza in vederea administrarii probatoriilor
Incheiere de sedinta din 23.11.2021se amina cauza la cererea aparatorului paratei pentru a lua la cunostinta de continutul deciziei de casare
Incheiere de sedinta din 12.10.2021Admite cererea. Cauza urmeaza sa fie repartizată aleatoriu,cu excluderea C1civil. Definitivă. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 01.07.2021.
Incheiere de sedinta din 01.07.2021