B**** M****
PetentI************ D* P****** J******* H*******
IntimatAdmite, în parte, plângerea contravenţională formulată de către petentă B**** M****, în contradictoriu cu intimatul I************ D* P****** J******* H*******. Anulează în parte procesul-verbal de contravenţie seria PHRY nr. 013663 din 29.05.2021, în ce priveşte contravenţia prevăzută de art. 65 lit. q din Legea nr. 55/2020 sancţionată de art. 66 lit. b din Legea nr. 55/2020. Înlocuieşte sancţiunea amenzii în cuantum de 500 lei aplicată pentru contravenţia prevăzută de art. 65 lit. h din Legea nr. 55/2020, cu sancţiunea avertismentului. Atrage atenţia petentei ca pe viitor să respecte normele legale incidente în materie. Menţine, în rest, procesul-verbal seria PHRY nr. 013663 din 29.05.2021, în ce priveşte contravenţia prevăzută de art. 65 lit. h din Legea nr. 55/2020, ca legal şi temeinic. Respinge cererea de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria Miercurea Ciuc. Pronunţată astăzi, 20.09.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 1316/2021 din 20.09.2021Amână pronunţarea la data de 20.09.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.09.2021