M**** N****** F******
PetentI** D***
IntimatRespinge plângerea. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Filiaşi. Pronunţată azi, 19 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 227/2021 din 19.03.2021Constatând că proba cu înscrisuri solicitată de petent prin cererea de chemare în judecată, pentru a dovedi starea de fapt este admisibilă potrivit legii şi duce la soluţionarea procesului, în temeiul dispoziţiilor art. 255 C. pr.civ. şi art. 258 C.pr.civ., urmează să o încuviinţeze. Instan?a va respinge proba testimonială solicitată de petent, întrucât viteza poate fi dovedită cu mijloace tehnice omologate de lege. Constatând că proba cu înscrisuri, respectiv planşa foto şi buletinul de verificare metrologică a aparatului radar solicitată de intimat, pentru a contracara susţinerile din plângerea formulată este admisibilă potrivit legii şi duce la soluţionarea procesului, în temeiul dispoziţiilor art. 255 C. pr.civ. şi art. 258 C.pr.civ., urmează să o încuviinţeze. Pentru ca petentul să poată viziona înregistrarea video ce a fost înaintată de către intimat într-un singur exemplar, va amâna judecata cauzei . Va dispune repetarea procedurii de citare a petentului.
Incheiere de sedinta din 19.02.2021