M******* M****
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1), (4), (10) C. proc. pen. raportat la art. 83 Cod penal, stabileşte pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare în sarcina inculpatului M******* M****, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. (1) Cod penal. În baza art. 83 alin. (1) Cod penal amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Neamţ. În temeiul art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal, obligă inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Primăria Municipiului Piatra Neamţ sau la Primăria Dumbrava Roşie, jud. Neamţ. În temeiul art. 88 alin. (1) Cod penal, atrage atenţia inculpatului că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei. În temeiul art. 88 alin. (3) Cod penal, atrage atenţia inculpatului că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare chiar după expirarea termenului, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (250 lei – în cursul urmăririi penale). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 12 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 129/2022 din 12.04.2022În temeiul art. 391 din Codul de procedură penală, amână pronunţarea în 12 Aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată azi, 31 Martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.03.2022În baza art. 391 alin. 1 CPP, stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 31.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.02.2022Faţă de lipsa inculpatului şi cererea acestuia de amânare a cauze pentru lipsă de apărare, acordă termen.
Incheiere de sedinta din 08.12.2021