Dosar 1972/208/2021 din 28.05.2021

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1972/208/2021
Data dosar:
28.05.2021
Instanta:
Judecătoria Caransebeș
Departament:
Dosare Civil
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.08.2021 la ora 09:00

    Complet: C1 - CIVIL - STAGIAR
  • Admite cererea

    Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. Autorent Cosmos S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Allianz Ţiriac Asigurări SA. şi cu intervenientul forţat P****** S*****. Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 2.058,77 lei, reprezentând diferenţă despăgubire pentru lipsă de folosinţă, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi calculate la suma de 2.058,77 lei, începând cu data de 29.10.2020 şi până la data plăţii efective. Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Caransebe?. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 05.08.2021.

    Hotararecameraconsiliu1731/2021 din 05.08.2021
  • Sedinta din data de 23.07.2021 la ora 09:00

    Complet: C1 - CIVIL - STAGIAR
  • Amână pronunţarea

    Amână pronuntarea cauzei la data de 5 august 2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.07.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD