D*** C****** A*****
InculpatÎn baza disp. art. 362 Cod procedură penală rap. la art. 208 Cod procedură penală, cu referire la art. 211 şi art. 215 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar, dispusă prin încheierea instanţei din data de 08.10.2021 pronunţată în dosarul penal nr. 21497/245/2021/a2 faţă de inculpatul DUCA CLAUDIU-ADRIAN, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal, măsură preventivă pe care o menţine. În baza art. 215 alin. 1 C. proc.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul DUCA CLAUDIU-ADRIAN trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul de Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 C.proc.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul DUCA CLAUDIU-ADRIAN trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată. În baza art. 215 alin. 3 C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar va fi realizată de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul de Supravegheri Judiciare. Copia prezentei minute se comunică inculpatului, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul de Supravegheri Judiciare, Serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, Poliţiei de Frontieră Române. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia procurorului şi a inculpatului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 26.11.2021.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 26.11.2021