L*** Ş***** V*******
PetentC**** S* C******
IntimatAdmite excepţia tardivităţii formulării plângerii contravenţionale, cu privire la primul petit, invocată de intimată. Respinge primul petit din plângerea contravenţională formulată ?i modificată de petentul Lupu ?tefan Vladimir, în contradictoriu cu intimata CNAIR SA CESTRIN, cu privire la solicitarea de anulare a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria R21 nr. 0660078 din data de 06.10.2021, ca tardiv formulată. Admite excep?ia inadmisibilită?ii celui de-al doilea petit, vizând cererea petentului de radiere din circuit a autoturismului, invocată din oficiu de instan?ă. Respinge al doilea petit din cerere, cu privire la solicitarea de radiere din circuit a autoturismului, ca inadmisibil. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce urmează a fi depus la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi, 11.03.2022.
Hotarare 1953/2022 din 11.03.2022În vederea comunicării noii cereri, precum şi în vederea formulării întâmpinării pentru noua cerere, amână cauza la data de 11.03.2022.
Incheiere de sedinta din 11.02.2022