Dosar 2454/258/2021 din 18.08.2021

ucidere din culpă (art.192 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2454/258/2021
Data dosar:
18.08.2021
Instanta:
Judecătoria Miercurea Ciuc
Departament:
-
Obiect:
ucidere din culpă (art.192 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.12.2021 la ora 9:00

    Complet: C11
  • Condamnare

    În baza disp. art.192 alin. 2 C.p. şi în cond. art.396 alin. 2 C.p.p., condamnă pe inculpatul V****** G******* la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. În baza disp. art.67 alin. 1 C.p. rap. la art.66 alin. 1 lit. a, b, i C.p., aplică inculpatului pedepsele complementare constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat respectiv de a conduce autovehicule, în sensul dat acestei noţiuni de disp. art.6 pct.6 din O.U.G.nr.195/2002, republic. (orice vehicul echipat cu motor de propulsie, utilizat în mod obişnuit pentru transportul persoanelor sau mărfurilor pe drum ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau mărfurilor respectiv troleibuze), pe o perioadă de 3 (trei) ani, pedepse complementare ce se vor executa potrivit disp. art.68 alin. 1 lit. b C.p. Face aplicaţiunea disp. art.65 alin. 1 C.p. cu ref. la art.66 alin. 1 lit. a, b, i C.p., interzicând inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat respectiv de a conduce autovehicule, în sensul dat acestei noţiuni de disp. art.6 pct.6 din O.U.G.nr.195/2002, republic. (orice vehicul echipat cu motor de propulsie, utilizat în mod obişnuit pentru transportul persoanelor sau mărfurilor pe drum ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau mărfurilor respectiv troleibuze), pedepse accesorii ce se vor executa potrivit disp. art.65 alin. 3 C.p. În baza disp. art.91 C.p. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei 2 ani închisoare, aplicată inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani, stabilit conform disp. art.92 alin. 1 C.p., termen care va începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art.92 alin. 2 C.p. În baza disp. art.92 alin. 3 C.p. şi art.93 alin. 1 C.p., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul se va supune următoarele măsuri de supraveghere : • se va prezenta la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; • va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; • va anunţa, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; • va comunica schimbarea locului de muncă; • va comunica informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; În baza disp. art.92 alin. 3 C.p. şi art.93 alin. 2 lit. b C.p. C.p., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit disp. art.93 alin. 3 şi 4 C.p., cu aplic. art.404 alin. 2 C.p.p., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 (şaizezeci) de zile, câte 2 (două) ore pe zi, fie în cadrul Primăriei com. Corbu, jud. Harghita, şi anume, întreţinerea locurilor de agrement, întreţinerea parcurilor şi a drumurilor, păstrarea curăţeniei şi igienizarea localităţii, desfăşurarea de activităţi în folosul grădiniţelor, şcolilor şi al aşezămintelor social – culturale, fie în cadrul Primăriei com. Tulgheş, jud. Harghita, şi anume, lucrări pentru întreţinerea zonelor şi spaţiilor verzi, lucrări de ecologizare manuală pe malul apelor, curăţarea vegetaţiei aflate pe marginea drumurilor judeţene şi comunale de pe raza comunei, întreţinerea şi curăţenia zonei izvoarelor de ape minerale aflate în comună, asigurarea depozitelor de combustibil solid (lemn de foc), la primărie, şcoli şi căminul cultural (despicat, aranjat). Munca neremunerată în folosul comunităţii se va executa de către inculpat cu respectarea disp. art.52 din Legea nr.253/2013. În baza disp. art.91 alin. 4 C.p. atrage atenţia inculpatului asupra disp. art.96 şi art.97 C.p., cu referire la art.583 C.p.p. privind revocarea respectiv anularea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Pune în vedere Serviciului de Probaţiune Harghita disp. art.94 C.p. respectiv ale art.57 alin. 2 rap. la art.50 din Legea nr.253/2013, privind exercitarea supravegherii inculpatului. În baza disp. art.7 alin. 1 rap. la art.4 alin. 1 lit. b din Legea nr.76/2008 dispune obligarea inculpatului la prelevarea de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În conformitate cu art. 5 al. 5 din Legea nr. 76/2008, aduce la cunoştinţa inculpatului faptul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic. Prelevarea se va realiza în strictă conformitate cu dispoziţiile Legii nr.76/2008, iar probele biologice astfel recoltate şi datele din Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare nu pot fi folosite în alte scopuri decât cele prevăzute de Legea nr.76/2008. Prezenta hotărâre se comunică, la data rămânerii definitive, şefului Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Harghita care va proceda la anularea permisului de conducere al inculpatului, conform prevederilor art.114 alin. 1 lit. a din O.U.G.nr.195/2002, republic. respectiv art.203 din Regulamentul de aplicare al aceluiaşi act normativ. În baza disp. art.398 C.p.p. rap. la art.274 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la 5480 lei cheltuieli judiciare către Stat. Potrivit disp. art.275 alin. 6 C.p.p., onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpat, în valoare de 868 lei se avansează din fondul special al Ministerului Justiţiei. Ia act că persoanele vătămate Both Ferenc, Both Vilmos Erno, Neagu Adel Maria, Neagu Emoke şi Neagu Iren nu s-au constituit părţi civile în cauză. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în cond. art.405 alin. 1 teza a II – a C.p.p., prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 15 decembrie 2021.

    Hotarare 865/2021 din 15.12.2021
  • Sedinta din data de 08.12.2021 la ora 9:00

    Complet: C11
  • Amână pronunţarea

    În cond. art.405 alin.2 raportat la alin.1 teza a II – a C.p.p., stabileşte termen pentru deliberare, redactarea şi pronunţarea hotărârii 15 decembrie 2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.12.2021
  • Sedinta din data de 17.11.2021 la ora 9:00

    Complet: C11
  • Amână cauza

    audiere martor

    Incheiere de sedinta din 17.11.2021
  • Sedinta din data de 03.11.2021 la ora 9:30

    Complet: C11
  • Amână cauza

    lipsă inculpat

    Incheiere de sedinta din 03.11.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD