M********* F****** P*** R***********
CreditorC****** L**** t******* l****** î* f***
DebitorAdmite, în parte, cererea formulată de creditorul Municipiul Făgăraş, reprezentat legal prin primar, în contradictoriu cu debitorul CATALAN LUIZA, şi în consecinţă: Obligă debitorul ca, în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri, să plătească creditorului suma de 687 lei reprezentând chirie restantă, actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii şi suma de 504 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate la suma datorată cu titlu de chirie restantă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Făgăraş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 07.09.2022.
Hotarare 1773/2022 din 07.09.2022Amână judecarea cauzei la data de 07.09.2022, pentru asigurarea continuităţii completului.
Incheiere de sedinta din 13.04.2022Termen acordat pentru a se comunica debitoarei înscrisurile depuse la dosar de creditor
Incheiere de sedinta din 12.01.2022Repus pe rol pentru a se preciza perioada corespunzătoare fiecărei sume solicitată la plată şi modul de calcul al acesteia, sub sancţiunea suspendării cauzei
Incheiere de sedinta din 29.09.2021Amână pronunţarea la 29.09.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.09.2021