P***** G*******
InculpatAdmite sesizarea din oficiu, în ceea ce priveşte îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul minutei şi al dispozitivului Sentinţei penale În temeiul disp.art.278 CPP, dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul minutei şi al dispozitivului Sentinţei penale nr. 164 din 22.06.2021,paragraful II, pronunţată în dosarul nr.266/244/2021 al Judecătoriei Huşi în sensul că se va reţine menţiunea: „ pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circula?ie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat prev. de art. 334 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. (10) Cod procedură penală (faptă din data de 12.02.2020)”. Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni in acest sens, la finalul actelor corectate. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii menţionate. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 23.06.2021.
Incheiere indreptare eroare materiala din 23.06.2021În temeiul art. 396 alin. (1) ?i (4) Cod de procedură penală raportat la art. 83 Cod penal, stabile?te pedeapsa închisorii de 8 luni în sarcina inculpatului P***** G*******, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. (10) Cod procedură penală (faptă din data de 12.02.2020). În temeiul art. 396 alin. (1) ?i (4) Cod de procedură penală raportat la art. 83 Cod penal ?i art. 61 alin. (1) ?i (4) lit. c) Cod penal, stabile?te pedeapsa amenzii penale de 1.350 lei, reprezentând 135 zile-amendă x 10 lei cuantumul unei zile-amendă, în sarcina inculpatului P***** G*******, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circula?ie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat prev. de art. 335 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. (10) Cod procedură penală (faptă din data de 12.02.2020). În temeiul art. 38 alin. (2) ?i al art. 39 alin. (1) lit. d) Cod penal, contope?te cele două pedepse de 8 luni închisoare ?i pedeapsa amenzii penale de 1.350 lei, reprezentând 135 zile-amendă x 10 lei cuantumul unei zile-amendă, aplicate inculpatului în prezenta cauză, rezultând pedeapsa finală de 8 luni închisoare ?i 1.350 lei amendă penală, reprezentând 135 zile-amendă x 10 lei cuantumul unei zile-amendă. În temeiul art. 83 alin. (1) Cod penal, amână aplicarea pedepsei finale de 8 luni închisoare ?i 1.350 lei amendă penală, reprezentând 135 zile-amendă x 10 lei cuantumul unei zile-amendă, pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 85 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 85 alin. (2) Cod penal, impune inculpatului să presteze 60 de zile muncă neremunerată în folosul comunită?ii la Primăria Com. Lunca Banului, Jud. Vaslui în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În temeiul art. 86 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Vaslui. În temeiul art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra faptului că nerespectarea măsurilor de supraveghere sau săvâr?irea de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere atrage revocarea amânării aplicării pedepsei, potrivit art. 88 Cod penal. După rămânerea definitivă, o copie de pe dispozitivul prezentei sentinţe se va comunica către I.P.J. VASLUI – Serviciul Rutier, în a cărui circumscripţie are domiciliul inculpatul. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 800 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (400 de lei în cursul urmăririi penale ?i 400 de lei în cursul judecă?ii). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.06.2021
Hotarare 164/2021 din 22.06.2021Amână pronun?area pentru data de 22.06.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.06.2021Amână pronun?area pentru data de 08.06.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.05.2021