V******* A* O*****
InculpatG***** G*******
Parte vătămatăS******* C***** M******** D* U******
Parte civilăÎn temeiul art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul VI?INOIU ONISIM, la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal (fapta din data de 19.10.2019). În temeiul art. 67 alin.1 Cod penal rap. la art. 66 alin.1 lit. a, b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal. În temeiul art. 65 alin.1 Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b Cod penal din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 8 luni pe un termen de supraveghere de 3 ani. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta, b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului obligaţia de a frecventa un programul de reintegrare socială derulat de Serviciul de Proba?iune Timiş. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 120 zile, la una dintre următoarele două instituţii: SC Pieţe SA sau SC Horticultura SA Timişoara, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 Cod procedură penală şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În baza art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 19, art. 25 şi art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 ?i urm. Cod civil, art. 49 alin.1 şi art. 54 alin. 2 din Legea nr. 136/1995 admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, şi obligă inculpatul să plătească suma de 2022,115 lei cu titlu de daune materiale. Ia act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 08.07.2022.
Hotarare 2051/2022 din 08.07.2022amana pronuntarea la data de 08.07.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.07.2022Amana pronuntarea la data de 07.07.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.06.2022Amana pronuntarea la data de 16.06.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.05.2022Amana pronuntarea la data de 19.05.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.04.2022Stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 26.04.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.03.2022se citeaza inculpatul cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 03.02.2022