C****** G*******
InculpatC**** P*****
Parte vătămatăÎn baza art. 396 alin. (1) şi (2) C.pr.pen. raportat la art. 228 alin 1 din C.pen, cu aplicarea art 41 alin 1 din C.Pen. şi art. 396 alin. (10) C.pr.pen., condamnă pe C****** G******* , la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt (faptă din 05.09.2019). În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Constată că fapta ce face obiectul prezentei cauze este concurentă cu cele ce au făcut obiectul sentinţei penale nr. 423 din 15.07.2020 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti rămasă definitivă prin decizia penală nr. 107/10.02.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, precum şi cu cele ce au făcut obiectul sentinţei penale nr. 808/14.03.2018 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti (definitivă prin neapelare la data de 11.04.2018). Menţine revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare şi a executării pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) a doua teză şi lit. b) C.pen. din 1968, aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 394/23.04.2012 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti (definitivă prin neapelare la data de 8.05.2012). Menţine anularea amânării aplicării pedepsei rezultante de 8 luni închisoare şi 1.800 de lei amendă (180 de zile-amendă x 10 lei/zi-amendă) stabilită în sarcina inculpatului prin sentinţa penală nr. 808/14.03.2018 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti (definitivă prin neapelare la data de 11.04.2018). Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani 10 luni închisoare şi 2700 lei amendă penală aplicată prin sentinţa penală nr. 423 din 15.07.2020 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti rămasă definitivă prin decizia penală nr. 107/10.02.2021 a Curţii de Apel Bucureşti în elementele componente pe care le repune în individualitatea lor astfel: - pedeapsa amenzii în cuantum de 1.200 de lei, reprezentând echivalentul a 120 de zile-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat - pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere - pedeapsa amenzii în cuantum de 1.500 de lei, reprezentând echivalentul a 150 de zile-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase - pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt în formă continuată - pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt în formă continuată - pedeapsă de 1800 lei amendă, reprezentând echivalentul a 180 de zile-amendă pentru săvârşirea infracţiunii de furt În baza 40 alin 1, art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b), c) şi e) C.pen., contopeşte pedepsele repuse în individualitatea lor potrivit alineatului precedent cu pedeapsa aplicată pentru infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare şi 1800 lei amendă penală la care se adaugă un spor obligatoriu de 6 luni închisoare şi 900 lei amendă penală (o treime din 18 luni şi o treime din 2700 lei), în final, stabilind în sarcina inculpatului pedeapsa rezultantă parţială de 1 an 6 luni închisoare şi 2700 lei amendă penală. În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C.pen., aplică pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. constând în interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, care se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C.pen., după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante. În temeiul art. 45 alin. (5) rap. la alin. (3) lit. a) C.pen. aplică pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. constând în interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se va executa potrivit art. 65 alin. (3) C.pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante. În baza art. 96 alin. (5) raportat la art. 41 alin. (1) C.pen., constată că infracţiunile enumerate anterior se află în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de condamnarea la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 394/23.04.2012 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti (definitivă prin neapelare la data de 8.05.2012). În baza art. art. 96 alin. (5) raportat la art. 41 alin. (1) C.pen. şi la art. 43 alin. (2) C.pen., adaugă pedeapsa de 2 an închisoare la pedeapsa rezultantă parţială de 1 an 6 luni închisoare şi 2700 lei amendă penală, în final inculpatul C****** G******* urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani 6 luni închisoare în regim de detenţie şi 2700 lei amendă penală. În baza art. 45 alin. (3) lit. b) C.pen., aplică pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. constând în interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante. În temeiul art. 45 alin. (5) rap. la alin. (3) lit. c) C.pen. aplică pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. constând în interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C.pr.pen. raportat la art. 72 alin. (1) C.pen., deduce din pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta: 13.04.2017– 14.04.2017, 24.04.2017 – 25.04.2017, respectiv, 8.11.2016 – 9.11.2016, precum şi 14.03.2018 – 15.06.2018, 12.07.2021 la zi. Constată că prin sentinţa penală nr. 423 din 15.07.2020 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti rămasă definitivă prin decizia penală nr. 107/10.02.2021 a Curţii de Apel Bucureşti a fost aplicată inculpatului măsura de siguranţă a confiscării speciale, pe care o menţine. Menţine restul măsurilor dispuse prin sentinţele penale contopite. În baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) C.pr.pen corob cu art 1357 C.C. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Coică Petruş şi obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 800 de lei, cu titlu de daune materiale. Anulează M.E.P.Î. nr. 3228/25.11.2021 emis de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei rezultante la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 274 alin. (1) C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului din oficiu rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 01.03.2022.
Hotarare 505/2022 din 01.03.2022Stabileşte pronunţarea în cauză la data de 01.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.02.2022