Dosar 2799/90/2021 din 30.08.2021

omorul (art.188 NCP) art.32 alin1 C.P.rap la art 188 alin1 şi 2 C.P.


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2799/90/2021
Data dosar:
30.08.2021
Instanta:
Tribunalul Vâlcea
Departament:
PENALA
Obiect:
omorul (art.188 NCP) art.32 alin1 C.P.rap la art 188 alin1 şi 2 C.P.
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.01.2022 la ora 09:00

    Complet: F 5
  • Soluţionare

    În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C. pr. pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 din acelaşi cod: Condamnă pe inculpatul C.C.Ş., la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 32 raportat la art. 188 alin. 1 şi 2 C. pen. În baza art. 66 alin. 2 C pen. cu referire la art. 67 alin. 2 şi 68 alin. 1 lit. c C. pen. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b, n şi o C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori de a se apropia de acestea; dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, sau alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionată, pe o durată de 4 ani. În baza art. 65 C. pen., alin. 1 şi 3; Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b, n şi o C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori de a se apropia de acestea; dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, sau alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale, pedeapsa accesorie ce se execută de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la data executării pedepsei sau considerată ca executată. În baza 396 alin. 1 şi 2 cu referire la art. 396 alin. 10 C. pen., Condamnă pe acelaşi inculpat la 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de tulburare a ordinii publice prevăzută de art. 371 C. pen. În baza art. 38 cu referire la art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., Contopeşte pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare la care se adaugă un spor de 2 luni din pedeapsa de 6 luni închisoare. Inculpatul C.C.Ş. execută pedeapsa totală de 4 ani şi 2 luni închisoare în condiţiile art. 60 cod penal; pedeapsa complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a b, n şi o C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori de a se apropia de acestea; dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, sau alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionată, pe o durată de 4 ani; pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, n şi o C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori de a se apropia de acestea; dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, sau alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale, pedeapsa accesorie ce se execută de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la data executării pedepsei sau considerată ca executată. În baza art. 72 C. pen, deduce din pedeapsa stabilită durata reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu cu începere de la data de 9 iulie 2021, la zi. Menţine arestul la domiciliu al inculpatului. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 cu referire la Anexa 1 din Legea 187 din 24.10.2012 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul C.C.Ş. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 19 şi art. 25 alin. 1 cu referire la art. 23 alin. 3 Cod procedură penală, art. 404 alin.1 Cod procedură penală şi art.1349, 1357 Cod civil, Constată recuperat prejudiciul în sumă de 1494 lei faţă de S******** J******* D* A******** V*****. Constată recuperat parţial prejudiciul în sumă de 6095 lei din totalul de 16.238,26 lei reprezentând cheltuielile ocazionate cu îngrijirile medicale acordate persoanei vătămate M.P.C. în perioada 08.07.2021 – 09.07.2021; 11.07.2021 – 15.07.2021 la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti . Obligă inculpatul la plata diferenţei de 10.143,26 lei pus dobânda legală reprezentând cheltuielile ocazionate cu îngrijirile medicale acordate persoanei vătămate M.P.C. în perioada 08.07.2021 – 09.07.2021; 11.07.2021 – 15.07.2021 faţă Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Constată recuperat parţial prejudiciul în sumă de 32000 lei din suma totală faţă de partea civilă M.P.C.. Ia act de convenţia părţilor prin care inculpatul C.C.Ş. se obligă să achite părţii civile M.P.C. suma de 24.310 lei în termen de 5 luni de la data pronunţării prezentei sentinţe. În baza art. 112 alin. 5 C. pen.; Dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 30 lei, contravaloarea corpului delict, respectiv, o bâtă de lemn, de aproximativ 1,30 metri lungime şi 7 cm grosime, mai proeminentă la unul din capete, folosită de inculpatul C.C.Ş., care la data trimiterii în judecată a inculpatului nu a mai fost găsită. Dispune restituirea către inculpat a telefonului marca Nokia ridicat cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului din data de 07.07.2021 din interiorul maşinii marca BMW cu numărul de înmatriculare VL10ZUE, proprietatea persoanei vătămate M.P.C.. În baza art. 274 C. pr. pen., Obligă pe inculpatul C.C.Ş. la 400 lei cheltuieli judiciare faţă de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 ianuarie 2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului, persoanelor vătămate, părţilor civile şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 9/2022 din 26.01.2022
  • Sedinta din data de 15.12.2021 la ora 09:00

    Complet: F 5
  • Amână pronunţarea

    stabileşte pronunţarea la data de 26 ianuarie 2022

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.12.2021
  • Sedinta din data de 24.11.2021 la ora 09:00

    Complet: F 5
  • Amână cauza

    pentru a se depune acte în circumstanţiere la solicitarea inculpatului, acordă termen la 15 decembrie 2021

    Incheiere de sedinta din 24.11.2021
  • Sedinta din data de 03.11.2021 la ora 09:00

    Complet: F 5
  • Amână cauza

    faţă de lipsa apărătorilor aleşi ai inculpatului, acordă termen la data de 24 noiembrie 2021

    Incheiere de sedinta din 03.11.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD