B*** A*****
CondamnatÎn baza art. 147 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 dispune recunoaşterea sentinţei penale din data de 07.09.2020 a Tribunalului Amberg din Germania definitivă la data de 15.09.2020 în dosar nr. 2 Ls 111 Js 12082/19 prin care numitul B*** A*****, în prezent deţinut în Penitenciarul Timişoara, a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrafacere de contrafacerea sau falsificarea de monedă străină, inclusiv euro. Constată că infracţiunile pentru care a fost condamnat numitul B*** A***** prin s.p. nr. 345/18.12.2019 a Tribunalului Arad, def. prin prin d.p. nr. 935/A/30.09.2020 a Curţii de Apel Timişoara în dosar nr. 899/108/2018* sunt concurente cu infracţiunea pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare prin sentinţa penală din data de 07.09.2020 a Tribunalului Amberg din Germania definitivă la data de 15.09.2020 în dosar nr. 2 Ls 111 Js 12082/19. Decontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 9 luni aplicată numitului B*** A*****, prin s.p. nr. 345/18.12.2019 a Tribunalului Arad, def. prin prin d.p. nr. 935/A/30.09.2020 a Curţii de Apel Timişoara, în pedepsele componente de: - 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 15 din OUG 78/2016 şi art. 43 al. 5 din Codul penal, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art.66 al.1 lit.a, lit.b Cod pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art.66 al.1 lit.a, lit.b Cod pen. -1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc în formă continuată, prev. de art.2 alin. l din Legea nr. 143/2000, cu aplic, art.35 alin. l Cod penal, art. 15 din Legea nr. 143/2000 şi art. 43 al. 5 din Codul penal, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art.66 al.1 lit.a, lit.b Cod pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art.66 al.1 lit.a, lit.b Cod pen. - sporul de 3 luni închisoare. În baza art. 97 alin. 1 C.p. anulează suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 9 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală din data de 07.09.2020 a Tribunalului Amberg din Germania definitivă la data de 15.09.2020 în dosar nr. 2 Ls 111 Js 12082/19. În baza art. 585 alin. 1 lit. a C.p.p. rap. la art. 40 alin. 2 şi 5 C.p. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C.p. contopeşte pedepsele astfel repuse în individualitate, de 1 an şi 6 luni închisoare şi 9 luni închsioare, cu pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală din data de 07.09.2020 a Tribunalului AG Amberg din Germania definitivă la data de 15.09.2020 în dosar nr. 2 Ls 111 Js 12082/19, în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 9 luni închisaore, pe care o sporeşte cu o treime din totalul celorlaltor pedepse, respectiv un spor de 9 luni închisoare, urmând ca numitul B*** A***** să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a CP, cu referire la art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani de la data executării pedepsei închisorii în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c) CP. În temeiul art. 45 alin. 5, art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată, în condiţiile art. 65 alin. 3 CP. În baza art. 40 alin. 3 C.p. şi art. 72 alin. 1 C.p. deduce din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive din data de 14.11.2019 până în data de 07.09.2020 şi perioada executată din 02.10.2020 la zi. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 508/2019 din 30.09.2020 emis de Tribunalul Arad şi emiterea unui nou mandat în conformitate cu prezenta hotărâre. În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art.272 al.2 C.p.p., dispune plata sumei de 313 lei din fondurile MJ către Baroul Timiş, reprezentând onorariu avocat din oficiu. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, la data de 13.08.2021.
Hotarare 508/2021 din 13.08.2021Amână pronunţarea la data de 13.08.2021, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.08.2021