A*** S*
ReclamantP******* R*****
PârâtAdmite acţiunea civilă, aşa cum a fost precizată, având ca obiect „pretenţii” formulată de reclamanta SC A*** S*, J33/455/1998, în contradictoriu cu pârâta P******* R*****. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 1.436,09 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare, în cuantum de 1331,51 lei şi a penalităţilor de întârziere în sumă de 104,58 lei. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 106 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc. Pronunţată la data de 29 septembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 766/2021 din 29.09.2021la 29 septembrie 2021 în vederea citării pârâtei cu men?iunea personal la interogatoriu.
Incheiere de sedinta din 23.06.2021