M**** G******
ReclamantB***** M************
PârâtRespinge cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale formulată reclamantul M**** G******, în contradictoriu cu pârâta B***** M************, ca inadmisibilă. Obligă reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 5 de zile de la pronunţare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Gherla. Pronunţată prin punerea soluţiei la îndemâna părţilor prin intermediul grefei instanţei astăzi, 21.09.2021.
Hotarare 804/2021 din 21.09.2021Suspendă judecarea prezentei cauze, potrivit prevederilor art. 242 Cod procedură civilă, până la îndeplinirea în integralitate a obligaţiilor stabilite în sarcina reclamantului. Se comunică părţilor un exemplar din prezenta încheiere. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, în temeiul art. 414 Cod procedură civilă. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Gherla. Dosarul se va transmite Compartimentului arhivă spre păstrare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.09.2021.
Incheiere suspendare din 01.09.2021