I***** M****
InculpatA********* 1
Parte civilă PERSOANĂ VĂTĂMATĂÎn baza art. 396 alin. (2) ?i 10 C.proc.pen. rap. la art. 47 alin. (1) din Legea 217/2003, condamnă pe inculpatul I***** M**** ...la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 38 alin. (1), (4) şi (5) lit. a) şi b) şi dispuse prin ordinul de protecţie. În baza art. 199 alin. (1) C.pen. rap. la art. 193 alin. (2) C.pen., art. 396 alin. (2) şi (10) C.pr.pen., condamnă pe inculpatul I***** M**** la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de violenţă în familie. În baza art. 38 alin. (1) C.pen. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C. pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 1 (un) închisoare, la care se adaugă un spor de 2 luni închisoare (o treime din cealaltă pedeapsă), rezultând o pedeapsă de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare. În baza art. 67 alin. (1) C.pen., aplică inculpatului, pe lângă infracţiunea de încălcare de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 38 alin. (1), (4) şi (5) lit. a) şi b) şi dispuse prin ordinul de protecţie, prevăzută de art. 47 alin. (1) din Legea nr. 217/20033, pedepsele complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d şi n) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, de comunica cu persoana vătămată A********* 1 şi de a se apropia de acestea la o distanţă mai mică de 50 metri, pe o perioadă de 1 (un) an. În baza art. 67 alin. (1) C.pen., aplică inculpatului, pe lângă infracţiunea de violenţă în familie prevăzută de art. 199 alin. 1 C.pen. rap. la art. 193 alin. 2 C.pen, pedepsele complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d şi n) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, de comunica cu persoana vătămată A********* 1 şi de a se apropia de acestea la o distanţă mai mică de 50 metri, pe o perioadă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni În temeiul art. 45 alin. (3), lit. a) Cod penal, aplică inculpatului pedepsele complementare cele mai grele, respectiv interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d şi n) C.pen., (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, de comunica cu persoana vătămată A********* 1 şi de a se apropia de acestea la o distanţă mai mică de 50 metri), pe o perioadă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni, ce se vor executa de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, conform art. 68 alin. 1 lit. b C. pen. În baza art. 65 alin. (1) C.pen, raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b), d) şi n) C. pen, interzice inculpatului, cu titlu de pedepse accesorii, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, de comunica cu persoana vătămată A********* 1 şi de a se apropia de acestea la o distanţă mai mică de 50 metri, pedepsele accesorii urmând a fi executată în măsura în care pedeapsa principală devine executabilă. În baza art. 91 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a)să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d)să comunice schimbarea locului de muncă; e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen., va impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Botoşani sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Avrămeni sau a Primăriei Oraşului Săveni, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare, consilierul de probaţiune urmând a decide, potrivit 404 alin. (2) C.pr. pen, art. 57 cu ref. la art. 51 din Legea nr. 253/2013, în care din cele două instituţii urmează a se executa obligaţia. Încredinţează Serviciului de Probaţiune Botoşani supravegherea inculpatului în legătură cu măsurile şi obligaţiile dispuse. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen., rap. la art. 91 alin. 4 C.pen. atrage atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 96 C.pen. referitoare la cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv dacă inculpatul nu respectă cu rea credinţă măsurile de supraveghere sau obligaţiile impuse de instanţă pe perioada termenului de încercare, ori săvârşeşte o nouă infracţiune în acest termen, prezenta pedeapsă urmând să fie executată în regim de detenţie. În temeiul art. 404 alin.4 lit. b C.pr.pen. şi art. 72 alin.1 C.pen., constată că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv începând cu data de 11.02.2021 şi până la data de 25.04.2021, inclusiv, precum şi că, prin încheierea din data de 15.06.2021, definitivă prin necontestare la data de 18.06.2021 , a fost revocată măsura controlului judiciar luată împotriva inculpatului prin încheierea nr. 77 din data de 23.04.2021. În baza art. 398 rap la art. 274 alin. (1) teza I C.pr.pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 1000 de lei (680 lei din faza urmăririi penale şi 320 lei din faza judecăţii), cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 398 rap. la art. 274 alin.1 teza II C.pr.pen. onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 1495 lei (aferent fazei de cameră preliminară şi a judecăţii) rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile MJ, în conformitate cu prevederile art.272 alin. 2 teza finală C.pr.pen. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată astăzi, 22.06.2021, prin punerea hotărârii la dispozi?ia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instan?ei, conform art. 405 alin. (1), teza a II a C.proc. pen.
Hotarare 100/2021 din 22.06.2021Constată legalitatea şi temeinicia luării măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul I***** M****. În temeiul art. 208 alin. (5) C.proc.pen, rap. la art. 207 alin. (5) C.proc.pen şi art. 242 alin. (1) C.proc.pen., revocă măsura controlului judiciar luată în baza încheierii nr. 77/23.04.2021, pronunţată de Judecătoria Săveni, sub imperiul căreia se află inculpatul I***** M****, ..., trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvâr?irea infrac?iunilor de violen?ă în familie, prevăzută ?i pedepsită de art. 199 alin. (l) raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal ?i încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protec?ie a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 38 alin. (l), (4) ?i (5) lit. a), b) dispuse prin ordinul de protec?ie, prevăzută ?i pedepsită de art. 47 alin. (l) din Legea nr. 217/2003, cu aplicarea art. 38 alin. (l) din Codul penal. În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpat şi pentru procuror. Pronunţată, azi, 15.06.2021, ora 12.30, prin punerea hotărârii la dispozi?ia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instan?ei, conform art. 405 alin. (1), teza a II a C.proc. pen..
Incheiere de sedinta din 15.06.2021Stabileşte termen pentru deliberare, pronunţare şi redactarea hotărârii la data de 22.06.2021. Pronunţarea va avea loc prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală. *** În temeiul art. 26 C.proc.pen. dispune disjungerea cauzei privind acţiunea civilă şi înregistrarea unui nou dosar, cu respectarea principiului continuităţii, cu termen de judecată manual stabilit în completul de judecată PCPJ4 la data de 12.07.2021, ora 09,00, pentru când părţile primesc termen în cunoştinţă, termen pentru când: - apărătorul părţii civile va depune în scris, în termen de 5 zile, lista martorilor propuşi în dovedirea laturii civile, urmând a asigura prezenţa martorilor. Pronunţată în şedinţa publică de la 14.06.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.06.2021