T****** M****
Inculpatdispune îndreptarea erorii materiale
Incheiere indreptare eroare materiala din 14.09.2021În temeiul art. 362 alin. 2 şi art. 208 alin.4 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse prin Încheierea de şedinţă nr. 17/CPP din data de 12.03.2021 a Judecătoriei Vaslui în dosarul nr. 1875/333/2021 (dosar urmărire penală nr. 7304/P/2020), în baza căreia a fost emis Mandatul de Arestare Preventivă nr. 15/U la data de 12.03.2021, în baza art.202, art. 223 alin. 2 şi art.233 Cod procedură penală, faţă de inculpatul T.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol prevăzută de art. 218 alin. 1, 3 lit. b şi c Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 207 alin. 4, art.202 şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală menţine măsura arestării preventive a inculpatului T.M., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 218 alin. 1, 3 lit. b şi c Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal. Legalitatea şi temeinicia măsurii preventive urmează a fi verificată din oficiu, periodic, înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de art.362 raportat la art. 208 alin. 4 Cod de procedură penală. Măsura se va comunica administraţiei locului de detenţie – Penitenciarul Spital Târgu Ocna, care are obligaţia de a o aduce la cunoştinţă inculpatului. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin.2 C.p.p., azi, 9 septembrie 2021.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 09.09.2021