B****** C*******
ReclamantD****** P**** S*** P*** A************ Ş***** F******
PârâtAdmite excepţia perimării, invocată de instanţă din oficiu. Constată perimată cauza Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, recursul urmând a fi depus la la Tribunalului Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 10.01.2023.
Hotarare 19/2023 din 10.01.2023Amână judecarea cauzei la data de 10.01.2023.
Incheiere de sedinta din 15.11.2022În temeiul art. 413 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, suspendă judecarea cererii până la soluţionarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. 3927/86/2021. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, ce se va depune la Tribunalul Suceava. Pronunţată azi, 29.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere suspendare din 29.03.2022Amână judecarea cauzei la data de 29.03.2022.
Incheiere de sedinta din 15.02.2022