H***** C*******************
CondamnatÎn temeiul art. 587 C. proc. pen. şi art. 97 din Legea nr. 254/2013 respinge cererea de liberare condiţionată formulată de persoana condamnată H***** C*******************, deţinut la momentul formulării cererii în Penitenciarul-Spital Târgu Ocna, aflat în executarea pedepsei de 4 ani, 6 luni şi 10 zile închisoare aplicată prin sent. pen. nr. 656/2020 (M.E.P.I. nr. 719/2020) a Judecătoriei Oneşti. În baza art. 587 alin. (2) Cod procedură penală cu referire la art. 97 alin. (11) din Legea nr. 254/2013, menţine termenul de 6 luni pentru reanalizare stabilit de Comisia pentru liberare condiţionată a Penitenciarului-Spital Târgu Ocna prin procesul-verbal nr. U2 29878/19.05.2021, urmând ca propunerea/cererea de liberare condiţionată să poată fi reînnoită cel mai devreme după data de 18.11.2021. În temeiul art. 275 alin. (2) Cod procedură penală obligă pe petentul condamnat H***** C******************* la plata sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (6) onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 313 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27.09.2021.
Hotarare 643/2021 din 27.09.2021Faţă de lipsa procesului verbal al comisiei pentru propuneri de liberare condiţionată.
Incheiere de sedinta din 06.09.2021