C****** D******
ReclamantC*** D* A***** R******* "*********** S*******
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta C****** D****** (date), în contradictoriu cu pârâta ASOCIA?IA CASA DE AJUTOR RECIPROC ÎNVĂ?ĂMÂNT SLOBOZIA IFN (date). Obligă pârâta să solu?ioneze cererea reclamantei de retragere din Asocia?ie. Admite excep?ia prematurită?ii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, cu privire la capătul de cerere având ca obiect preten?ii. Respinge capătul de cerere având ca obiect pretenţii, ca prematur introdus. Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 20 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Slobozia. Pronunţată astăzi, 29.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1047/2022 din 29.04.2022Amână pronunţarea la data de 29.04.2022 pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20.04.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.04.2022Amână pronunţarea la data de 20.04.2022 pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.04.2022Amână pronunţarea la data de 06.04.2022 pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, Pronunţată în şedinţă publică astăzi,23.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.03.2022Amână pronunţarea la data de 23.03.2022 pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.03.2022Amână pronunţarea la data de 09.03.2022 pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23.02.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.02.2022Amână pronunţarea la data de 23.02.2022 pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08.02.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.02.2022Amână judecarea cauzei la data de 08.02.2022 ora 09:00.
Incheiere de sedinta din 14.12.2021Amână judecarea cauzei la data de 14.12.2021 ora 09:00
Incheiere de sedinta din 16.11.2021