C****** I************
Apelant IntimatO******* V***** I******** G**** S*
Intimat ApelantM****** M*****
Intimat IntervenientAdmite apelul formulat de Cioroba Iolanda Irina, împotriva sentintei civile nr 245 din 18.02.2021, pronunţată de Tribunalul Vaslui- Sectia civilă, pe care o schimbă în parte. Respinge ca nefondat apelul formulat de OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP S.A., împotriva sentintei civile nr 245 din 18.02.2021, pronunţată de Tribunalul Vaslui- Sectia civilă. Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 11.910 lei, in loc de 7590 lei cum a decis prima instanţă, cu titlu de despăgubiri, reprezentând diferenţa dintre veniturile salariale pe care le-ar fi incasat şi venitul obtinut pe perioada concediului medical şi a pensiei de invaliditate. Majorează cuantumul daunelor materiale cu suma de 1955 lei. Mentine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, care nu contravin prezentei decizii. În temeiul dispoziţiilor OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, suma de 3254,85 lei de care a beneficiat apelanta in faza procesuala a apelului rămâne în sarcina statului. Defintivă. Pronunţată pin punerea soluţiei al dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 20.10.2021.
Hotarare 457/2021 din 20.10.2021Amână pronunţarea la data de 20.10.2021. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.10.2021Amână judecarea cauzei la data de 6.10.2021 pentru a fi comunicate intimatului intervenient înscrisurile depuse de apelanta la termenul de astăzi
Incheiere de sedinta din 08.09.2021Admite cererea de ajutor public judiciar, formulată de apelanta CIOROBA IOLANDA IRINA, sub forma scutirii de la plata taxei. Dispune scutirea de la plata taxei de timbru in cuantum de 3254,85 lei, datorată în apel. Definitivă. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea solutiei la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 12.05.2021.
Incheiere de sedinta din 12.05.2021