S****** P*** M****** P*** A************ P**
CondamnatÎn baza art. 587 Cod procedură penală, respinge cererea formulată de persoana privată de libertate SPOIALA PAUL-MIHAITA, deţinut în prezent în Penitenciarul Vaslui, privind liberarea sa condiţionată anterior executării integrale a pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 59/27.01.2020 a Judecătoriei Moineşti, mandat de executare nr. 75/05.02.2020, ca neîntemeiată. În baza art. 587 alin. 2 Cod de procedură penală, fixează termen de reiterare a cererii/propunerii de 2 (două) luni de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe petentul condamnat la plata către stat a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate. Suma de 313 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu-av. Butnariu Elena -deleg. nr. 1996/2021, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 22.10.2021.
Hotarare 1109/2021 din 22.10.2021Stabileşte pronunţarea la data de 22.10.2021, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.10.2021