S***** M*****
InculpatB*** C******* I******
Parte civilăÎn baza art. 346 alin. 1 CPP constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 611/P/2019 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târnăveni la data de 31.03.2021, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind pe inculpatul S***** M***** pentru săvârşirea infracţiunilor de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, faptă prev şi ped de art. 250alin (1) C.pen, însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, faptă prev. şi ped. de art. 243 alin (1) C.pen, cu aplicarea art 38 alin (1) C.pen. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul S***** M***** pentru săvârşirea infracţiunilor de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, faptă prev şi ped de art. 250alin (1) C.pen, însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, faptă prev. şi ped. de art. 243 alin (1) C.pen, cu aplicarea art 38 alin (1) C.pen. Conform art. 346 alin. 1 CPP prezenta încheiere se va comunica de îndată inculpatului, părţii civile şi procurorului. Cu drept de contesta?ie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 04.06.2021.
Incheierefinalacamerapreliminara103/2021 din 04.06.2021