T**** N******
PetentIa act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul T**** N******. În baza art.275 alin. 2 C.pr.pen. obligă petentul la cheltuieli judiciare în cuantum de 50 lei către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat Simici Romeo Răzvan, în cuantum de 313 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Brăila. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 19.10.2021 prin punerea hotărârii la dispoziţia petentului şi reprezentantului Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1430/2021 din 19.10.2021Termen preschimbat
Înaintarea dosarului în vederea repartizării aleatorii. Se emite adresă către IML Iaşi, cu menţiunea că nu se mai impune efectuarea expertizei medico-legale. Definitivă. Dată în camera de consiliu astăzi 23.06.2021.
Incheiere de sedinta din 23.06.2021Acordă termen la 07.07.2021. Se emite adresă către IML Iaşi, în vederea efectuării expertizei medico-legale cu următoarele obiective: 2. stabilirea diagnosticului privind pe condamnat, 2. dacă bolile de care suferă pot fi tratate în sistemul penitenciar. Se emite adresă către Penitenciarul Brăila pentru a asigura prezenţa condamnatului pentru efectuarea expertizei. Se dispune plata onorariului aferent expertizei medico-legale din fondul Ministerului Justiţiei. Dată în camera de consiliu astăzi 16.06.2021.
Incheiere de sedinta din 16.06.2021Acordă termen la 16.06.2021. Se emite adresă către locul de deţinere pentru a ne sprijini în obţinerea unei declaraţii din care să rezulte dacă petentul îşi menţine cererea şi pentru a ne comunica dacă petentul se află în evidenţă cu afecţiuni medicale, urmând a înainta referatul medical. Dată în camera de consiliu astăzi 02.06.2021.
Incheiere de sedinta din 02.06.2021