S*** A***** B*****
InculpatS.P. nr.144 :I.1. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, îl condamnă pe inculpatul Stan Adrian-Bogdan (---) la pedeapsa închisorii de 3 (ani) ani şi 5 (cinci) luni, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc – faptă prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. I.2. În temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 67 alin. (2) din Codul penal şi la art. 66 alin. (2) din Codul penal, îi aplică inculpatului Stan Adrian-Bogdan, alături de pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani. I.3. În temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 65 alin. (1) din Codul penal, îi aplică inculpatului Stan Adrian-Bogdan, alături de pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. I.4. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, îl condamnă pe inculpatul Stan Adrian-Bogdan, la pedeapsa închisorii de 3 (trei) luni, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu – faptă prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. I.5. În temeiul art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, contopeşte pedepsele principale stabilite pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului Stan Adrian-Bogdan prin hotărârea de faţă şi îi aplică acestuia pedeapsa cea mai grea, constând 3 (ani) ani şi 5 (cinci) luni închisoare, la care adăugă un spor de un 1 (o) lună, reprezentând o treime din durata celeilalte pedepse, pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului Stan Adrian-Bogdan fiind închisoarea de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni, care urmează a fi execută prin privare de libertate, potrivit art. 60 din Codul penal şi Legii nr. 254/2013. I.6. În temeiul art. 45 alin. (1) din Codul penal, îi aplică inculpatului Stan Adrian-Bogdan, alături de pedeapsa principală rezultantă a închisorii, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale sau considerarea acesteia ca fiind executată. I.7. În temeiul art. 45 alin. (5) din Codul penal, îi aplică inculpatului Stan Adrian-Bogdan, alături de pedeapsa principală rezultantă a închisorii, pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. I.8. În temeiul art. 399 alin. (1) raportat la art. 208 alin. (4) în referire la art. 207 alin. (4) – toate din Codul de procedură penală, menţine măsura arestului preventiv dispusă în cauză faţă de inculpatul Stan Adrian-Bogdan. I.9. În temeiul art. 72 din Codul penal, deduce, din pedeapsa aplicată inculpatului Stan Adrian-Bogdan, durata reţinerii şi a arestului preventiv, respectiv perioada 18.10.2021 – la zi. I.10. În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul Stan Adrian-Bogdan, în vederea adăugării profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, operaţiune care urmează a se realiza, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2008, la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, de către personalul medical al penitenciarului unde va fi introdus condamnatul, cu sprijinul personalului de pază şi în prezenţa unui poliţist, fără nici o altă notificare prealabilă din partea instanţei de judecată şi în condiţiile art. 190 din Codul penal. I.11. În conformitate cu dispoziţiile art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, inculpatul Stan Adrian-Bogdan este informat cu privire la faptul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea profilului său genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. I.12. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) şi art. 252 alin. (7) din Codul de procedură penală, menţine măsura asigurătorie dispusă în cursul urmăririi penale prin ordonanţa procurorului din data de 20.10.2021, constând în sechestrul instituit asupra sumei de 1.785 euro ?i 17.750 lei (ridicate de la inculpatul Stan Adrian-Bogdan şi consemnate la UniCredit Bank S.A. – Sucursala Tomis Constanţa, conform dovezilor nr. ---şi nr. ---), în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare ce vor fi stabilite în sarcina inculpatului, la finalul judecăţii. I.13. În temeiul art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal, dispune confiscarea specială, în vederea distrugerii sau valorificării şi constituirii sumelor de bani rezultate din confiscare ca venituri ale bugetului de stat, după caz, potrivit art. 16 alin. (3) sau art. 17 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 574 din Codul de procedură penală, cu privire la substanţele şi bunurile ridicate de la inculpat şi rămase în urma analizelor de laborator, respectiv: - cantitatea de 27,10 grame substan?ă pulverulentă care con?ine cocaină în amestec cu procaină ?i levamisole rămasă în urma efectuării analizelor de laborator, ce a fost depusă la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constan?a, conform dovezii ---; - un cântar electronic precum ?i două bancnote de 1 leu pe care s-au pus în eviden?ă cocaină în amestec cu procaină ?i levamisole rămase în urma efectuării analizelor de laborator, ce au fost depuse la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constan?a, conform dovezii seria ---; - cantitatea de 2666,7 grame cannabis, reprezentând 175 plante de cannabis rămasă în urma efectuării analizelor de laborator, ce a fost depusă la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constan?a, conform dovezii seria ---; - cantitatea de 5,03 grame substan?ă pulverulentă care con?ine cocaină în amestec cu procaină ?i Levamisole (contraprobă) rămasă în urma efectuării analizelor de laborator, ce a fost depusă la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constan?a, conform dovezii seria ---; - cantitatea de 6,6 grame fragmente plantă cannabis (contraprobă), rămasă în urma efectuării analizelor de laborator, ce a fost depusă la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constan?a, conform dovezii seria CT---; - cantitatea de 440,5 grame cannabis, reprezentând o plantă de cannabis rămasă în urma efectuării analizelor de laborator, ce a fost depusă la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constan?a, conform dovezii seria ---; - cantitatea de 6,06 grame cannabis, reprezentând contraprobă fragmente plantă de cannabis rămasă în urma efectuării analizelor de laborator, ce a fost depusă la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constan?a, conform dovezii seria ---; - cantitatea de 5,27 grame cannabis, reprezentând contraprobă rămasă în urma efectuării analizelor de laborator, ce a fost depusă la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constan?a, conform dovezii seria ---; - cantitatea de 5,10 grame cannabis, reprezentând contraprobă rămasă în urma efectuării analizelor de laborator, ce a fost depusă la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constan?a, conform dovezii seria---; - cantitatea de 5,00 grame cannabis, rămasă în urma efectuării analizelor de laborator, ce a fost depusă la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constan?a, conform dovezii seria ---; - cantitatea de 8,30 grame cannabis, rămasă în urma efectuării analizelor de laborator, ce a fost depusă la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constan?a, conform dovezii seria ---; - cantitatea de 23.270,0 grame cannabis reprezentând 12 plante de cannabis rămasă în urma efectuării analizelor de laborator ce urmează a fi ambalată corespunzător ?i depusă la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constan?a, conform dovezii seria---; - cantitatea de 6,3 grame cannabis reprezentând contraprobă ce urmează a fi ambalată corespunzător ?i depusă la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constan?a, conform dovezii seria ---; - cantitatea de 6,62 grame cannabis, rămasă în urma efectuării analizelor de laborator, ce a fost depusă la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constan?a, conform dovezii seria ---; - un cântar electronic pe care s-a pus în eviden?ă cocaină ?i THC rămas în urma efectuării analizelor de laborator, ce a fost depus la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constan?a, conform dovezii seria ---; - un grinder pe care s-a pus în eviden?ă cannabis rămas în urma efectuării analizelor de laborator, ce a fost depus la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constan?a, conform dovezii seria ---; - o bancnotă de un leu pe care s-a pus în eviden?ă cocaină cu procaină ?i levamisole rămas în urma efectuării analizelor de laborator, ce a fost depus la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constan?a, conform dovezii seria ---; - un dispozitiv de rulat ?igarete pe care s-a pus în eviden?ă THC ?i tutun rămas în urma efectuării analizelor de laborator, ce a fost depus la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constan?a, conform dovezii seria ---; - cantitatea de 0,68 grame substan?ă pulverulentă care con?ine cocaină cu procaină ?i Levamisole rămasă în urma efectuării analizelor de laborator, ce a fost depusă la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constan?a, conform dovezii seria ---; - o bancnotă de cinci lei ?i o bancnotă de un leu pe care s-au pus în eviden?ă cocaină cu procaină ?i Levamisole rămase în urma efectuării analizelor de laborator, ce a fost depus la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constan?a, conform dovezii ---. I.14. În temeiul art. 112 alin. (1) lit. b) din Codul penal, dispune confiscarea specială, în vederea valorificării şi constituirii sumelor de bani rezultate din confiscare ca venituri ale bugetului de stat, potrivit art. 574 din Codul de procedură penală, cu privire la următoarele bunuri: - un telefon mobil marca Alcatel, apar?inând inculpatului Stan Adrian-Bogdan ?i depus la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constan?a cu dovada nr. ---(Proba nr. 3); - un telefon mobil marca Samsung, apar?inând inculpatului Stan Adrian-Bogdan ?i depus la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constan?a cu dovada nr. ---(Proba nr. 8); - un telefon mobil marca Samsung, apar?inând inculpatului Stan Adrian-Bogdan ?i depus la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constan?a cu dovada nr. ---(Proba nr. 9) - un recipient din plastic ce se află într-un plic sigilat cu sigiliul MAI 18920 ?i depus la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constan?a cu dovada nr. ---; - două cutii din carton ce con?in recipiente din plastic depuse la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constan?a cu dovada nr. ---. I.15. În temeiul art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, îl obligă pe inculpatul Stan Adrian-Bogdan la plata sumei de 8000 de lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale (7000 de lei) şi judecăţii în primă instanţă (1000 de lei). ??? § Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, potrivit art. 408 alin. (1) coroborat cu art. 410 alin. (1) din Codul de procedură penală; cererea de apel se depune la Tribunalul Constanţa, conform art. 413 alin. (1) din Codul de procedură penală. § Pronunţată la data de 21.04.2022, prin punerea la dispoziţie prin mijlocirea grefei, conform art. 405 alin. (1) din codul de procedură penală.
Hotarare 144/2022 din 21.04.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 21.04.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.03.2022Amână cauza la data de 25.03.2022, ora 10.45, pentru obţinerea de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a informaţiilor privind denun?ul formulat.
Incheiere de sedinta din 25.02.2022Respinge, ca neîntemeiată, cererea inculpatului Stan Adrian-Bogdan de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de trafic de droguri de risc şi de mare risc – faptă prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în infracţiunea de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu – faptă prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Cu apel odată cu fondul, potrivit art. 408 alin. (2) din Codul de procedură penală. Pronunţată la data de 14.02.2022, prin punerea la dispoziţie prin mijlocirea grefei, conform art. 405 din Codul de procedură penală.
Incheiere de sedinta din 14.02.2022În vederea administrării probelor propuse de către apărătorul inculpatului, amână judecarea cauzei la data de 25.02.2022, ora 10.45. Asupra cererii de schimbare a încadrării juridice, amână pronun?area la data de 14.02.2022.
Incheiere de sedinta din 28.01.2022