S******** M***** F*****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin.1, 2 ?i 10 Cod de procedură penală condamnă pe inculpatul S. M. F., la următoarele pedepse: 1. pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de art. 335 alin.1 Cod penal; 2. pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzute de art. 336 alin.1 Cod penal; În temeiul art. 38 alin.2 şi art. 39 alin.1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre, aplică pedeapsa cea mai grea, de 9 luni închisoare, la care adaugă sporul fix ?i obligatoriu de 3 luni închisoare, reprezentând o treime cealaltă pedeapsă, rezultând pedeapsa de 1 an închisoare. În temeiul art. 91 alin.1 şi art. 92 alin.1 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei rezultante, de 2 ani închisoare, sub supraveghere pe un termen de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin.1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul S.M.F. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bihor, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin.2 lit.b Cod penal inculpatul va frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Bihor sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin.3 Cod penal inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Oradea sau Mănăstirii Sfintei Cruci din Oradea, pe o perioadă de 60 de zile. În temeiul art. 94 alin.1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin.1 lit.c - e Cod penal se comunică Serviciului de Probaţiune Bihor. În temeiul art. 404 alin.2 Cod de procedură penală şi art. 91 alin.4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 274 alin.1 Cod de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Hotarare 8/2022 din 03.02.2022Având nevoie de timp suplimentar pentru deliberare şi redactarea hotararii, amână pronuntarea la data de 03.02.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.01.2022În vederea redactării şi pronunţării hotărârii, fixează termen la data de 26.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.12.2021Fata de lipsa inculpatului, amana judecarea cauzei pentru data de 14.12.2021.
Incheiere de sedinta din 21.09.2021