H******* M****
InculpatN****** M****
InculpatV******* D****
Parte civilăI.1.Condamnă în baza art. 396 alin. 2 C.proc. penală pe inculpatul N****** M****, pentru săvârşirea infracţiunii de „instigare la infracţiunea de distrugere”, faptă prevăzută de art. 47 din Codul penal, raportat la art. 253 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. 1 din Codul penal, la pedeapsa de 200 zile-amendă şi un cuantum de 20 lei/zi, respectiv la plata unei amenzi penale de 4000 Ron, respectiv 200 zile-amendă*20 Ron. I.2.Condamnă în baza art. 396 alin. 2 C.proc. penală pe inculpatul H******* M****, pentru săvârşirea infracţiunii de „instigare la infracţiunea de distrugere”, faptă prevăzută de art. 47 din Codul penal, raportat la art. 253 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. 1 din Codul penal, la pedeapsa de 200 zile-amendă şi un cuantum de 20 lei/zi, respectiv la plata unei amenzi penale de 4000 Ron, respectiv 200 zile-amendă*20 Ron. Instanţa atrage atenţia inculpaţilor cu privire la gravitatea faptelor lor respectiv la faptul că în cazul în care NU vor achita amenda penală dispusă, aceasta se poate înlocui cu pedeapsa închisorii. II. În baza art. 397 alin.1 C.proc. penală, cu reţinerea art. 25 alin. 1 C.proc. penală admite în parte cerere de constituire în latură civilă a persoanei vătămate V******* D****, după cum urmează: Obligă inculpaţii în solidar la plata către persoana vătămată sumei de 1575 lei cu titlu de daune materiale şi respectiv 1000 lei cu titlu de daune morale. În baza art. 453 C.proc. civilă raportat la art. 2 alin.2 C.proc. civilă obligă inculpaţii la plata în favoarea părţii vătămate cheltuielilor de judecată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1400 lei. III. În baza art. 398 Cod procedură penală raportat la art. 272, art.274 alin.1 Cod procedură penală, instanţa va obliga pe inculpaţii N****** M**** şi H******* M**** să plătească statului suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 800 lei din faza de urmărire penală ( potrivit Cap.3 din Rechizitoriu) şi 1200 lei în faza de judecată, respectiv pe fiecare la suma de 1000 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei şi a sentinţei care se va depune la Judecătoria Vatra Dornei. Pronunţată astăzi 22.10.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpaţilor, Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei şi a persoanei vătămate prin grefa instanţei
Hotarare 188/2021 din 22.10.2021Amână pronunţarea hotărârii la data de 22 octombrie 2021, potrivit art. 391 alin. (2) Cod procedură penală, urmând ca pronunţarea soluţiei să fie făcută prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 octombrie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.10.2021Acordă termen la 14.10.2021, în vederea citării martorilor din lucrări lipsă la acest termen de judecată, cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 16.09.2021LA data de 16.09.2021 pentru audiere martori,
Incheiere de sedinta din 17.06.2021la data de 17.06.2021 pentru audiere martori,
Incheiere de sedinta din 06.05.2021la data de 6 mai 2021, pentru audiere de martori,
Incheiere de sedinta din 11.03.2021la data de 11.03.2021, pentru audiere martori,
Incheiere de sedinta din 11.02.2021