S********* D****** M********* T******** S*
ReclamantA** S****
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C. DRUMURI MUNICIPALE TIMIŞOARA S.A. , în contradictoriu cu pârâtul A** S****. Dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 900 lei, reprezentând contravaloarea taxelor de penalizare pentru încălcarea prevederilor regulamentului de funcţionare al sistemului de parcare TimPark. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 68 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de a formula apel în 30 zile de la comunicare, apelul se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată azi, 19.05.2021, soluţia fiind pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 6559/2021 din 19.05.2021