Ş**** C******* I***
ReclamantG**** D* M***************** G****** P*** C******** G****** O******* A******** B*******
PârâtAdmite cererea formulata de SVECZ CRISTIAN IOAN, în contradictoriu cu pârâta GARDA NAŢIONALĂ DE MEDIU - COMISARIATUL GENERAL, pentru eroarea materiala strecurata in dispozitivul si considerentele sentintei civile nr. 595/CA/02.12.2021 pronuntata de Tribunalul Satu-Mare in dosar nr. 980/100/2021, in sensul ca alin. 2 al dispozitivului sentintei va avea urmatorul cuprins: Obliga pârâta să emită actul administrativ prin care să se stabilească nivelul de salarizare în favoarea reclamantului, inclusiv sporul pentru condiţii vătămătoare, la nivelul maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţia de consilier juridic, clasa I, grad superior, gradaţia 4, din cadrul Direcţiei contencios şi monitorizare din cadrul Comisariatului General al Gărzii Naţionale de Mediu, începând cu data de 01.10.2020, respectiv la nivelul de salarizare al doamnei consilier juridic Bran Annerose, clasa I, grad superior, gradaţia 4 şi pentru viitor, precum şi să plătească reclamantului diferenţele de drepturi salariale dintre sumele primite de reclamant şi sumele rezultate în urma recalculării, începând cu data de 01.01.2020, actualizate cu indicele de inflaţie aferent, respectiv şi dobânda penalizatoare, până la data plăţii efective. Mentine restul dispozitiilor neschimbate. In considerentele sentintei civile se specifica corect ca reclamantul a solicitat obligarea paratei la emiterea actelor administrative incepand cu data de 01.01.2020. Fara cheltuieli de judecata. Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din data de 13.01.2021.
Incheiere indreptare eroare materiala din 13.01.2022Admite in parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul SVECZ CRISTIAN IOAN, în contradictoriu cu pârâta GARDA NATIONALA DE MEDIU-COMISARIATUL GENERAL si in consecinta: Obliga parata sa emita actul administrativ prin care sa se stabileasca nivelul de salarizare in favoarea reclamantului, inclusiv sporul pentru conditii vatamatoare, la nivelul maxim de salarizare aflat in plata pentru functia de consilier juridic, clasa I, grad superior, gradatia 4, din cadrul Directiei contencios si monitorizare din cadrul Comisariatului General al Garzii Nationale de Mediu, incepand cu data de 01.10.2020, respectiv la nivelul de salarizare al doamnei consilier juridic Bran Annerose, clasa I, grad superior, gradatia 4 si pentru viitor, precum si sa plateasca reclamantului diferentele de drepturi salariale dintre sumele primite de reclamant si sumele rezultate in urma recalcularii, incepand cu data de 01.10.2020, actualizate cu indicele de inflatie aferent, respectiv si dobanda penalizatoare, pana la data platii efective. Respinge capatul de cerere avand ca obiect obligarea paratei sa puna in executare obligatiile stabilite conform petitelor 1 si 2 sub sanctiunea aplicarii unor penalitati/fiecare zi de intarziere in cuantum de 300 lei, potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2204, raportat la art. 906 Cod pr. civ., ca fiind prematur formulat. Fara cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.12.2021.
Hotarare 595/2021 din 02.12.2021Amână pronunţarea pe data de 02.12.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.11.2021