U**** R********
PetentM******** M***** A*****
IntimatAdmite sesizarea înregistrată sub nr.1103/173/2022, privind pe Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Rugineşti, prin primar, cu sediul în comuna , în contradictoriu cu intimatul M******** M***** A*****, CNP: , domiciliat în comuna având ca obiect înlocuire amendă contravenţională cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii în cuantum de 500 lei aplicată contravenientului M******** M***** A***** prin procesul verbal seria PVNJ nr. 0015847/19.11.2017 întocmit de IPJ Vrancea cu 50 ore de muncă în folosul comunităţii la Primăria Rugineşti, jud. Vrancea în cadrul serviciilor publice, pentru întreţinerea locurilor de agrement, a parcurilor şi a drumurilor, păstrarea curăţeniei şi igienizarea localităţilor, refacere şi întreţinere a infrastructurii, amenajarea şi întretinerea drumurilor comunale şi accesoriilor acestora. Se va emite mandat de executare. Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Adjud. Pronunţată, astăzi, 16.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 893/2022 din 16.06.2022