B********* V*****
InculpatÎn temeiul art. 346 alin.1 C.proc.pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 709/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea privind pe inculpatul B********* V*****, cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infr. de conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e, faptă prev. de art. 336 al. 1 din c.p., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul B********* V***** Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicarea încheierii, conform art. 347 alin. 1 C.proc.pen. Pronunţată azi, 20.07.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor si a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheierefinalacamerapreliminara din 20.07.2022