B******** P******** M********* S**
ReclamantS******* Y***** V******
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta B2KAPITAL PORTOFOLIO MANAGEMENT SRL, cu sediul social în x, şi cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în x, în contradictoriu cu pârâta STĂTESCU YVONNE VIOLETA, CNP x, cu domiciliul în x, şi în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2.178,14 lei, reprezentând debit principal (contravaloare servicii). Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru. Încuviinţează cererea pârâtei de eşalonare a plăţii sumelor datorate şi, pe cale de consecinţă, Eşalonează plata sumei totale de 2.378,14 lei în 6 rate lunare egale de câte 396,35 lei fiecare, ce urmează a fi achitate până la data de 20 a fiecărei luni, începând cu momentul rămânerii definitive a prezentei sentinţe civile. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria Pucioasa. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, azi 10.11.2022.
Hotarare 1164/2022 din 10.11.2022