Ţ**** C******* G*******
PetentI** D***
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petenta ?îrcă Cornelia Gabriela, în contradictoriu cu intimata I** D*** , având ca obiect anularea procesului - verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PDJX nr. 431395 din data de 21.05.2022. Respinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petenta ?îrcă Cornelia Gabriela, în contradictoriu cu intimata I** D*** , având ca obiect anularea procesului - verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PDJX nr. 431397 din data de 21.05.2022. Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria Filiaşi. Pronunţată azi, 02.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 994/2022 din 02.11.2022Încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisuri, iar pentru petentă solicitarea privind emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Judecătoria Filiaşi cu solicitarea de a se înainta toate actele dosarului de urmărire penală, punând în vedere petentei să indice în scris numărul dosarului în termen de trei zile. Ia act de renunţarea petentei la proba testimonială. Pune în vedere petentei să completeze taxa judiciară de timbru cu suma de 20 lei, aducându-i la cunoştinţă prevederile art. 33 alin. 2 şi art. 39 alin. 1, ambele din OUG nr. 80/2013, privind posibilitatea de a formula cerere de acordare a ajutorului public judiciar şi cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru. Amână judecarea cauzei la data de 02 noiembrie 2022, în vederea administrării probatoriului, pentru când părţile termen în cunoştinţă în raport de prevederile art. 229 alin. 1 din Codul de procedură civilă republicat. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 05 octombrie 2022.
Incheiere de sedinta din 05.10.2022