B**** L**** G********
ReclamantA****** T***** A******** S*
PârâtC****** L***********
Intervenient FORŢATAdmite în parte cererea formulată şi precizată de reclamanta B**** L**** G******** în contradictoriu cu pârâta S.C. ALLIANZ-ŢIRIAC ASIGURĂRI S.A., şi intervenienta Ciobanu Laura Ionela. Obligă pârâta S.C. ALLIANZ-ŢIRIAC ASIGURĂRI S.A la plata către reclamantă a sumei de 50.000 lei pentru acoperirea prejudiciului nepatrimonial şi suma de 500 de lei pentru acoperirea prejudiciului patrimonial, prejudicii suferite ca urmare a faptei ilicite săvâr?ite de intervenientă . Obligă pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente acestor sume, calculată de la data de 08.11.2021 şi până la plata acestor sume. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată – 3000 lei onorariu avocaţial şi 100 lei taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Vaslui sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 19.10.2022.
Hotarare 1143/2022 din 19.10.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 19.10.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 12.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.10.2022