G**** M*****
ReclamantS****** L*****
PârâtS****** Z********
PârâtS****** S*******
PârâtS****** E**
PârâtPotrivit art. 107 alin. 1 ?i 3 din Regulamentul de ordine interioară a instan?elor aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1375/2015, dacă ulterior înregistrării unei cereri se constată că la instanţă s-a depus cel puţin o cerere formulată de aceleaşi părţi, chiar împreună cu altele, având unul dintre obiectele iniţiale, toate cererile vor fi repartizate primului complet învestit dacă cererile nu au fost soluţionate încă. Prevederile alin. (1) se aplică şi dacă primul complet învestit a luat act de renunţarea la judecarea cererii sau a anulat cererea ca netimbrată, ca nesemnată ori pentru neîndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de art. 194 - 197 din Codul de procedură civilă, …, precum şi atunci când cererea a fost respinsă ca inadmisibilă în condiţiile art. 1.017 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Întrucât cererea din dosarul cu numărul 7045/320/2022 (care a fost anulat în procedura regularizării) ?i cea din prezentul dosar au un obiect comun, respectiv reînscrierea suprafe?ei de 730 mp în Cf 124631 Tg. Mure?, instanţa constată că sunt îndeplinite condi?iile arătate mai sus, astfel încât dispune trimiterea prezentului dosarului spre competentă solu?ionare către completul de judecată iniţial învestit, respectiv completul de judecată C.2 CIVIL.