K****** G**** F*****
InculpatAdmite propunerea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj şi în consecinţă: În baza art. 234-236 Cod de Procedură Penală, dispune prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului K.G.F. pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 08.04.2022 şi până la data de 07.05.2022 inclusiv. Respinge cererea subsidiară formulată de către inculpat – prin avocatul său ales, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. În baza art. 275 alin. 3 Cod de Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluţionării prezentei propuneri de prelungire a duratei arestării preventive a inculpatului, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare cu inculpatul şi cu procurorul. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 6 aprilie 2022, în lipsa participanţilor.
Incheiere masuri preventive faza de UP 404/2022 din 06.04.2022