P******* C****** V********* P*** P*****
ReclamantR**** G***
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ – COMUNA VETRI?OAIA, reprezentată prin Primar, cu sediul în Sat. Vetri?oaia, Com. Vetri?oaia, Jud. Vaslui, în contradictoriu cu pârâtul R**** G***, şi, în consecinţă: Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale în cuantum de 2.000 lei, rest din amenda de 2.000 lei ce i-a fost aplicată pârâtului prin procesul-verbal de constatare ?i sanc?ionare a contraven?iilor: seria PVSX nr. 0067099 din 16.03.2019, cu 120 de ore activitate în folosul comunită?ii. Sancţiunea, ce totalizează 120 ore activitate în folosul comunităţii, va fi executată prin serviciul specializat al Primăriei Comunei Vetri?oaia, Jud. Vaslui. Dispune emiterea mandatului de executare conform prezentei sentinţe. Câte o copie de pe dispozitivul hotărârii, însoţită de mandatul de executare, se comunică Primarului Comunei Vetri?oaia, Jud. Vaslui, Poliţiei Comunei Vetri?oaia, precum şi contravenientului. Contravenientul se va prezenta de îndată, dar nu mai târziu de 3 zile de la primirea mandatului de executare, la primarul unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază îşi are domiciliul sau reşedinţa, pentru luarea în evidenţă şi executarea sancţiunii. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Apelul ?i motivele de apel se depun la Judecătoria Hu?i, sub sanc?iunea anulării apelului. Pronun?ată azi, 21.09.2022, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei.
Hotarare 820/2022 din 21.09.2022