D****** I***
ReclamantI*** G*******
ReclamantU****** N******** A N******** P******
PârâtM**** I**
PârâtRespinge ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţii D****** I*** şi I*** G*******, în contradictoriu cu pârâţii U****** N******** A N******** P****** şi M**** I**. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Curtea de Apel Oradea. Pronunţată prin grefă, azi 12.10.2022.
Hotarare 210/2022 din 12.10.2022Având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da părţilor posibilitatea de a depune la dosarul cauzei concluzii scrise, acordă termen pentru pronunţare la data de 12 octombrie 2022, ora 12:00, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.09.2022Amână cauza la data de 28 septembrie 2022, ora 10:00, sala 61, pentru când se pune în vedere pârâtei să depună la dosarul cauzei întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii actului administrativ atacat.
Incheiere de sedinta din 29.06.2022