L****** L*****
CondamnatÎn baza art. 587 alin. (2) CPP, coroborat cu art. 100 Cod penal, respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată formulată de deţinutul L****** L*****, aflat în executarea pedepsei de 3 ani şi 4 luni închisoare, conform Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 5/11.10.2019, emis de Tribunalul Harghita în baza Sentinţei penale nr. 5/05.02.2019, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 428/A/11.10.2019 a Curţii de Apel Târgu-Mureş. Stabileşte termenul de 5 luni după care Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Miercurea-Ciuc va proceda la reanalizarea situaţiei condamnatului, termen care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei, conform art. 587 alin. (2) CPP. În baza art. 275 alin. (2) CPP, obligă pe petent la plata către stat a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza art. 275 alin. (6) CPP, cheltuielile cu onorariul avocatului desemnat din oficiu, în sumă de 313 lei, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în condiţiile art. 405 alin. (1) teza a II-a CPP, astăzi, 22 iunie 2022.
Hotarare 440/2022 din 22.06.2022stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 22 iunie 2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.06.2022