A**** A****** I***
InculpatÎn temeiul art. 362 alin. 2 raportat la art. 208, art. 202, art. 223 alin.2 Cod procedură penală, menţine ca legală şi temeinică măsura arestării preventive faţă de inculpatul A. A. I., cetăţean român, divorţat, studii gimnaziale, fără ocupaţie, fără antecedente penale, arestat în baza MAP nr.190/U/20.10.2021 emis de Tribunalul Neamţ, trimis în judecată în dosarul penal nr. 32/P/2021 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 188 Cod penal - art. 189 alin. 1 litera f Cod penal, cu aplicarea art. 199 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicarea minutei. Pronunţată, azi 10.08.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata92/2022 din 10.08.2022