M******* R***** A********
InculpatÎn temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedură penală constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 282/P/2022 întocmit la data de 20 iunie 2022 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului MOLDOVAN RĂZVAN-ALEXANDRU, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 C.pen. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Moldovan Răzvan-Alexandru, primul termen de judecată urmând a se stabili după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată la data de 11.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheierefinalacamerapreliminara din 11.10.2022